Salvați twitterul albastru!

Ce loc frumos era twitterul când am poposit eu pe meleagurile lui. Era pe la o mie nouă sute.. a, nu! Era în 2010.

Când am deschis eu prima dată păsărica și am băgat capul (rânjești, ai?), mișunau twitteriștii ca viermii în fructe. Timeline-ul era ca un bulevard, pe toată lungimea și lățimea lui fiind agitație, trafic, semafoare, țipete, râsete, cete de oameni care umpleau de viață acest spațiu virtual, în care nu părea a se fi inventat odihna sau urâtul. Sau poate trăgeam eu prea mult pe nas.

Însă vivacitatea asta a continuat să țină sub asediu twitterul mult timp după aia, astfel că orice zi fără ciripeală îmi provoca convulsii, delir, irascibilitate și alte asemenea simptome specifice sevrajului. Fără conexiune, eram în stare să dau și în cap pentru o bucată de net.

În twitterul românesc se trăia intens. De la est la vest și de la nord la sud, în spațiul geografic al păsăricii, oamenii trăiau adevărate povești de viață: bisericuțe, glume, citate, gelozii, polemici, linkuri, certuri, poze, unfollowuri, drame, checkin-uri, followuri, lingușeli, flirturi, RTuri, virale, haștaguri, revolte, popcorn, cola, hateri, politică, romantisme, vasile manu, fotbal, concursuri, pișcotăreli, sarcasme, glume..etc. Pulsa sângele albastru în venele twitterului de ziceai că inima stă să-i explodeze.

Dar ceva s-a întâmplat apoi. Cineva a umblat la tabloul electric și ne-a lăsat pe întuneric. Ăăăăăăă! a fost reacția generală. Lumina a revenit rapid, dar nimic n-a mai fost la fel. O epidemie bizară de plictiseală, silă, urât, dezgust și dezinteres a pus stăpânire pe majoritate. Twitterul începea deja să scuipe sânge.

Acum stă la pat, în perfuzii. E slăbit, dar încă în viață. Mai trăiește pentru că un grup de oameni l-au trecut pe pilot automat. E totul robotizat: linkuri, poze, haștaguri, concursuri, Rturi, replay-uri. Chiar și între bisericuțe. Și templișoare.
Înainte, rupeai o prietenie de-o viață dacă primeai unfollow de la ea. Acum ai un plugin special care îți înștiințează pretenii, prin mail, că ”whatevăăă”. Înainte, ca fată, arătai o gleznă și declanșai un incendiu în căsuța de mentions. Acum te crăcănezi, focusezi lentila pe vulvă, tragi o imagine clară a labiilor și aștepți. Și aștepți. Și aștepți. Și aștepți..

Poate e doar o impresie personală, poate sunt eu obosită de toate, dar mie twitterul (de la noi) îmi pare acum un zombie anemic. Practic, dacă ai un mare secret și vrei să-l ascunzi bine, undeva unde să afle nimeni de el, îl postezi pe twitter.

P.S.: E atât de anemic încât, dacă va găsi puterea să deschidă linkul către acest post, nu va reuși să treacă de titlu. Cu puțin noroc, poate va citi și semnul exclamării.

Z-list versus A-list

Un fel de..”o zi din viaţa unui blogger” :

Un Z-list

- scrie un text de 10 pagini;
- îl reciteşte de 5 ori, să vadă dacă mai are ceva de adăugat;
- dă Publish cu speranţă în suflet;
- il promovează pe toate reţelele de socializare;
- îşi roagă în particular prietenii să-l dea mai departe;
- dă refresh la comentarii din 2 în 2 minute;
- dă încă o tură de promovare pe site-urile de socializare;
- comentează pe blogurile A-liştilor (“Cât de adevărat!”, “Ţara asta-i de c**at, se duce dracu’ tot!”, “Unde-s adevăratele valori?” sau, după caz – “Fu*&&&^& de **&*&*&^! Băga-ţi-ai %&&^%&^%&-n ^&^%& de %^%^%^ !” etc);
- spre seară, după câteva massuri pe yahoo messenger, un prieten îi citeşte titlul şi apoi îi comentează. Îi răspunde bucuros.
- se uită la post: e mândru, are 2 comentarii! E o zi bună.

Un A-list

- scrie un.. punct;
- nu-l mai reciteşte, ştie că l-a scris corect;
- nu-l promovează nicăieri, primeşte de la ceilalţi 5658674869 retweeturi, 586754684 share-uri pe facebook şi etc.
- în primele 30 de secunde apar primele 100 de comentarii (printre care “Cât de adevărat!”, “Ţara asta-i de c**at, se duce dracu’ tot!”, “Unde-s adevăratele valori?” sau, după caz – “Fu*&&&^& de **&*&*&^! Băga-ţi-ai %&&^%&^%&-n ^&^%& de %^%^%^ !” etc);
- începe bătălia între cele două tabere: haterii sunt revoltaţi şi indignaţi (şi invidioşi!) de punct, alţii sunt de acord cu el – ştiu că nici ei nu l-ar fi putut scrie mai bine pe blogurile lor.
- spre seară, postul adună 78678675867 comentarii şi 10k de unici. E o zi proastă, clar!
- se vorbeşte toată săptămâna de punct, se dau linkuri către post.