Caragiale intră în supermarket

Am zărit-o la câțiva metri de mine, nedorind de fapt s-o observ, căci propriile-mi gânduri și socoteli îmi țin mintea ocupată în cea mai mai parte din timp. Mi-a atras atenția faptul că stătea spijinită cu cotul de galantarul cu carne, pe care-l studia asiduu, chiar dacă poziția corpului ei lăsa impresia de indiferență și gânduri aiurea. Ceva ininteligibil îi spunea vânzătoarei, fiindcă aceasta din urmă era pregătită să scoată un produs din vitrina frigorifică, însă indecizia femeii o ținea pe loc. Într-un final, clienta se hotărî la un baton de salam, destul de subțire, probabil nu mai mult de 7 lei, pe care îl luă, se uită la el, iar apoi o rugă pe vânzătoare să-i taie un colț, nu foarte mare, mărime pe care a și mimat-o cu degetele, pentru o mai bună măsură. Ați crede că femeia era săracă și doar atât își permitea? Ei bine, aceasta n-a cumpărat colțul de salam, ci restul batonului, după ce a dat directive clare de cât să se taie din el.

Eu îmi așteptam cuminte rândul, în colțul celălalt al galantarului, și asistam pe furiș la spectacol, căci femeia aceasta în vârstă, undeva la 60 de ani, îmbrăcată destul de bine, părea să semene cu cineva. Apoi veni în sfârșit și rândul meu. Vânzătoarea se proptise în fața mea, așteptând să-i cer comanda când, pe neașteptate, glasul femeii străbătu toată încăperea:
- Dragă, sări ea ca arsă, vezi că ai marginea asta pătată cu sânge de la carne! Șterge cu ceva, că se vede urât! Stai că nu ajungi cu mâna, dă-mi mie șervețelul, că o curăț eu! Și femeia se apucă să șteargă cu zor marginea galantarului, pe care-l lustrui în câteva secunde, de parcă urma să primească o reducere frumușică în urma muncii prestate.

- Radule, pleacă de lângă vitrină, că te trage curentul! strigă tot ea către nepotul care i se învârtea prin preajmă, un băiat cam în jur de 10 ani. Du-te mai încolo, lângă rafturile alea cu pateu! Așa, stai acolo!
Nepotul se așeză cuminte doi metri mai departe, plictisit, dar temător.

Mi-am luat halca de carne de-a spinare și m-am grăbit spre casa de marcat. Acolo, nu știu ce dracu face universul ăsta, căci în spatele meu se propti chiar ea, ca din senin, la fel de gălăgioasă și harnică cu lucrurile din jur, încât până și copilul de 1 an din spatele ei, aflat în brațele mamei, primi câteva sfaturi și vreo două trageri de fălcuțe, de privea tot supermarketul la ea.

Am plecat din magazin zâmbind amar. Pe cât de simpatică e imaginea asta pitorească de femeie sociabilă și gospodină, pe atât de nocivă și otrăvitoare se dovedește a fi. De ce spun asta? Pentru că ea este:
1. ..acel om care votează de fiecare dată cu PSD-ul, după ce jubilează că a primit o căldare de plastic și un fular cu însemnele partidului, pe care nu îl va purta niciodată.
2. ..mare admiratoare de Antena 3 și Mihai Gâdea, acest băiat cu tenul curat ca de fetiță, care vorbește atât de frumos și de sincer, demascând adevărații politicieni corupți, nu ca ceilalți, băsiștii, chiar dacă Băsescu nu mai e la putere.
3. ..cea care e convinsă de faptul că tinerii morți de la Colectiv erau sataniști, iar Dumnezeu i-a pedepsit cu focurile iadului.
4. ..femeia profund credincioasă care merge la biserică doar la sărbătorile mari și care se plictisește groaznic acolo (dar măcar își petrece timpul uitându-se la cum sunt îmbrăcate păcătoasele).
5. .. soacră autentică, pe spinarea căreia s-au inventat toate bancurile posibile.
6. ..mamă de băiat bun și cuminte, dar prost, din cauză că s-a încurcat cu curva de noră-sa, și acum i-a mai turnat și un copil!
7. ..o enciclopedie vie de telenovele, încă de acum 20 de ani când au apărut primele seriale pe postul Acasă Tv, și până în prezent, cu tot cu Suleyman Magnificul și tot ce încă mai mișcă pe posturile consacrate.
8. …punct de informare în scara blocului și tot cartierul, pentru cei abia mutați care doresc să știe cu cine a umblat soțul vecinei de la 4 și câți colegi de armată a avut vecinul care stă două blocuri mai în deal.
9. .. îmbrăcată după ultima modă. A anilor 70. Dar cochetă și serioasă, nu ca toate curvele din ziua de azi.
10. .. mândră că nepotul ei știe să umble pe calculator. Ce deșteptăciune de copil! Clar, îi seamănă ei!
11. .. cea mai gospodină dintre toate femeile. Modul în care ea taie zarzavatul este cel corect, nu cum a văzut la noră-sa, care nu știe să țină un cuțit în mână cum trebuie, în sensul că taie cu stânga, nu cu dreapta.
12. ..cea care se uită urât în autobuz la tinerii care stau în picioare când e înghesuială. Dacă ar fi fost educat, ar fi coborât imediat, să lase un bătrân să stea în picioare în locul lui.
13. .. cea care traversează strada printr-un loc nepermis și periculos, și, când o prinde poliția, începe să zbiere și să leșine, să urle și să se contorsioneze în fața trecătorilor adunați ca la circ, acuzându-i pe polițiști că sunt niște criminali, care se leagă aiurea de o femeie nevinovată ca ea.
14. .. iar de aici completați voi, că sigur ați recunoscut-o de vreo undeva!

Joc rolul unui om

Nicio călătorie nu mi-a oferit senzația că mă aflu în aceeași lume. Orice spațiu în care mă aflu e un alt univers, iar sentimentul că trec dintr-o lume într-alta e la fel de prezent în simțurile mele precum aerul care-mi intră în plămâni. Fiecare casă e un univers și fiecare om e o galaxie.

Și doar dacă trec pragul casei bunicii mele, timpul se schimbă. Amintirile, soba cu plită, pozele vechi din tabloul spânzurat de perete, acele înfipte-n perniță, ceasul gârbovit care tușește cu limba scoasă afară, mirosul de lână din șoșoni, perdeaua apretată, scaunul pe care și-au odihnit oasele câteva generații, toate mă înhață cu brațele lor hiperbolizate și mă trag în universul în care abia reușesc să-mi aduc aminte că exist și eu pe lângă toate aceste entități încremenite în destinul lor.

Dar când revin în casa mea, timpul își schimbă frecvențele și restul lumii ia forma unui văl fantasmagoric care se evaporă dincolo de exteriorul ființei mele.

Bucureștiul mi-a transformat casa într-un astfel de văl. Lumea pestriță, nervozitatea motoarelor, penajul magazinelor și restaurantelor m-au scos de sub tutela cosmosului meu, oferindu-mi himerele lor. Printre rafturile de la supermarket, dumicații din fast-food și semafoarele aglomerate, casa mea părea istorisirea unui străin de pe locul de lângă mine.

Trăiesc tot mai des senzația că joc un rol în visul cuiva. Umbra pală a irealității mă însotește peste tot. Am impresia că totul este posibil și că nimic din ceea ce se pierde nu contează. Mai că-mi vine să nu iau viața în serios și să continui să plutesc peste această vastă întindere de spații cărora nu le mai pot pipăi țesuturile.

Cred că, deocamdată, e de bine. Nu-mi lipsește capacitatea de înțelegere a vremurilor în care trăiesc, dar nu pot goni din mine sentimentul că totul este un ireal, un vis. Și toate frământările își pierd parcă din vlagă când simt că ceea ce trăiesc e posibil nici să nu existe de fapt.