Caragiale intră în supermarket

Am zărit-o la câțiva metri de mine, nedorind de fapt s-o observ, căci propriile-mi gânduri și socoteli îmi țin mintea ocupată în cea mai mai parte din timp. Mi-a atras atenția faptul că stătea spijinită cu cotul de galantarul cu carne, pe care-l studia asiduu, chiar dacă poziția corpului ei lăsa impresia de indiferență și gânduri aiurea. Ceva ininteligibil îi spunea vânzătoarei, fiindcă aceasta din urmă era pregătită să scoată un produs din vitrina frigorifică, însă indecizia femeii o ținea pe loc. Într-un final, clienta se hotărî la un baton de salam, destul de subțire, probabil nu mai mult de 7 lei, pe care îl luă, se uită la el, iar apoi o rugă pe vânzătoare să-i taie un colț, nu foarte mare, mărime pe care a și mimat-o cu degetele, pentru o mai bună măsură. Ați crede că femeia era săracă și doar atât își permitea? Ei bine, aceasta n-a cumpărat colțul de salam, ci restul batonului, după ce a dat directive clare de cât să se taie din el.

Eu îmi așteptam cuminte rândul, în colțul celălalt al galantarului, și asistam pe furiș la spectacol, căci femeia aceasta în vârstă, undeva la 60 de ani, îmbrăcată destul de bine, părea să semene cu cineva. Apoi veni în sfârșit și rândul meu. Vânzătoarea se proptise în fața mea, așteptând să-i cer comanda când, pe neașteptate, glasul femeii străbătu toată încăperea:
- Dragă, sări ea ca arsă, vezi că ai marginea asta pătată cu sânge de la carne! Șterge cu ceva, că se vede urât! Stai că nu ajungi cu mâna, dă-mi mie șervețelul, că o curăț eu! Și femeia se apucă să șteargă cu zor marginea galantarului, pe care-l lustrui în câteva secunde, de parcă urma să primească o reducere frumușică în urma muncii prestate.

- Radule, pleacă de lângă vitrină, că te trage curentul! strigă tot ea către nepotul care i se învârtea prin preajmă, un băiat cam în jur de 10 ani. Du-te mai încolo, lângă rafturile alea cu pateu! Așa, stai acolo!
Nepotul se așeză cuminte doi metri mai departe, plictisit, dar temător.

Mi-am luat halca de carne de-a spinare și m-am grăbit spre casa de marcat. Acolo, nu știu ce dracu face universul ăsta, căci în spatele meu se propti chiar ea, ca din senin, la fel de gălăgioasă și harnică cu lucrurile din jur, încât până și copilul de 1 an din spatele ei, aflat în brațele mamei, primi câteva sfaturi și vreo două trageri de fălcuțe, de privea tot supermarketul la ea.

Am plecat din magazin zâmbind amar. Pe cât de simpatică e imaginea asta pitorească de femeie sociabilă și gospodină, pe atât de nocivă și otrăvitoare se dovedește a fi. De ce spun asta? Pentru că ea este:
1. ..acel om care votează de fiecare dată cu PSD-ul, după ce jubilează că a primit o căldare de plastic și un fular cu însemnele partidului, pe care nu îl va purta niciodată.
2. ..mare admiratoare de Antena 3 și Mihai Gâdea, acest băiat cu tenul curat ca de fetiță, care vorbește atât de frumos și de sincer, demascând adevărații politicieni corupți, nu ca ceilalți, băsiștii, chiar dacă Băsescu nu mai e la putere.
3. ..cea care e convinsă de faptul că tinerii morți de la Colectiv erau sataniști, iar Dumnezeu i-a pedepsit cu focurile iadului.
4. ..femeia profund credincioasă care merge la biserică doar la sărbătorile mari și care se plictisește groaznic acolo (dar măcar își petrece timpul uitându-se la cum sunt îmbrăcate păcătoasele).
5. .. soacră autentică, pe spinarea căreia s-au inventat toate bancurile posibile.
6. ..mamă de băiat bun și cuminte, dar prost, din cauză că s-a încurcat cu curva de noră-sa, și acum i-a mai turnat și un copil!
7. ..o enciclopedie vie de telenovele, încă de acum 20 de ani când au apărut primele seriale pe postul Acasă Tv, și până în prezent, cu tot cu Suleyman Magnificul și tot ce încă mai mișcă pe posturile consacrate.
8. …punct de informare în scara blocului și tot cartierul, pentru cei abia mutați care doresc să știe cu cine a umblat soțul vecinei de la 4 și câți colegi de armată a avut vecinul care stă două blocuri mai în deal.
9. .. îmbrăcată după ultima modă. A anilor 70. Dar cochetă și serioasă, nu ca toate curvele din ziua de azi.
10. .. mândră că nepotul ei știe să umble pe calculator. Ce deșteptăciune de copil! Clar, îi seamănă ei!
11. .. cea mai gospodină dintre toate femeile. Modul în care ea taie zarzavatul este cel corect, nu cum a văzut la noră-sa, care nu știe să țină un cuțit în mână cum trebuie, în sensul că taie cu stânga, nu cu dreapta.
12. ..cea care se uită urât în autobuz la tinerii care stau în picioare când e înghesuială. Dacă ar fi fost educat, ar fi coborât imediat, să lase un bătrân să stea în picioare în locul lui.
13. .. cea care traversează strada printr-un loc nepermis și periculos, și, când o prinde poliția, începe să zbiere și să leșine, să urle și să se contorsioneze în fața trecătorilor adunați ca la circ, acuzându-i pe polițiști că sunt niște criminali, care se leagă aiurea de o femeie nevinovată ca ea.
14. .. iar de aici completați voi, că sigur ați recunoscut-o de vreo undeva!

Un soț ca la carte. De bucate.

Eu și cele două bătrâne moțăiam plictisite când Gicu a deschis ușa compartimentului, salutându-ne c-o energie de parcă tocmai terminase de mutat vreo două dealuri mai la vale. Purta o cămașă albă descheiată la gât, cât să se vadă un smoc de piept viguros, de bărbat puternic la 1.55m înălțime, și o pereche de blugi bine prinși cu o curea la brâu, aproape de gât. Pe diagonala pieptului cârlionțat, se afla o borsetă de o palmă lățime, obiect din care avea să scoată ceva mai târziu câteva integrame, vreo două tabloide, o carte și un portofel burdușit cu acte și hârtii. Probabil că borseta mai conținea și câteva perechi de cămăși, numai bune de descheiat la gât, bidoane cu apă, o trusă cu scule, o drujbă, niște blugi și alte romane polițiste.

După câteva răsuciri în jurul cozii, Gicu s-a așezat pe scaun, în fața uneia dintre bătrâne, care n-avea nicio vină. Cu limba plină de urzici, Gicu a început să povestească despre murături, despre vremea de afară, de tren, de naș, de gară, de muncă, de șef, de murături, de nevastă, de fiică-sa, de șef, de muncă și de murături. Gicu, personaj simpatic prin excelență, urcase de la Buzău, urmând să coboare la București și să-și continue mai departe drumul spre casă, cu alt tren, loc rămas neindentificat din cauza murăturilor care au devenit personajele principale ale drumului.

- I-am zis lu’ șefu’: șefu’, mă duc acuma acasă și pun la murat legumele, le pregătesc frumos așa, că doar n-o s-o pun pe nevastă-mea să le facă! Are și ea treburile ei, o ajut și eu cum pot. I-am și zis într-o zi: dragă, tu stai liniștită colo pe canapea la televizor, că fac eu mâncare! Că doar de ce sunt bărbat în casă? Eu mă înțeleg bine și cu fiică-mea, îi dau voie să facă ce vrea, că noi ne înțelegem tare bine, chiar mai bine decât cu maică-sa. Tată, vreau și eu rochia aia! Da, tata, câți bani ai nevoie? Ia de-aci! Că doar un copil am și eu!
- Da, da, așa este! i-a răspuns bătrâna din fața lui, încercând să-și ascundă moliciunea din glas.
- Că doar i-am zis lu’ nevastă-mea: dragă, nu-mi cade mâna să te ajut. Sunt capul familiei, dar trebuie să fac și eu ceva, nu te pot lăsa pe tine cu toate greutățile. Eu pun murăturile și anul ăsta, nu te bagi, că mă ocup eu de tot. Da, în niște bidoane mai mari le pun, știu exact cum se face, nu-i an în care să nu mă ocup de murături!
Și Gicu își coborî ochii în cartea din care nu apucă să citească mai mult de juma’ de pagină.

- Da, e frumos afară, e timpul plăcut! interveni acesta când bătrâna din fața mea făcu o remarcă șoptită, spre mine, despre vreme. E perfect pentru pus murături în bidoane. Abia aștept să ajung diseară acasă. I-am și zis șefului: șefu’, îmi iau liber, că trebuie să mă duc să-mi ajut soția pe la treburi. Am de pus murături. Știți, eu o ajut pe nevastă-mea, că doar de aia sunt bărbat în casă, să-mi ajut soția! Și șefu’ mi-a zis: du-te, Gicule, fă-ți treaba, fii bărbat în casă!

Și Gicu își coborî iar privirea în carte, citind câteva rânduri și chicotind vesel la o glumă băgată printre rânduri. Avea fața acoperită cu o fericire tâmpă, infantilă, caraghioasă. Concentrarea lui în carte contrasta puternic cu intervențiile despre murături, nevastă și șef, pe care le făcea la fiecare mișcare a noastră. Ochii bătrânei din fața lui curgeau când și când într-un somn furat, scurt, de câteva minute, până când veselia bărbatului lua glas cu amănunte despre murături.

Tot drumul până la București l-am petrecut trăind viața lui Gicu. Era ginerele perfect pentru orice soacră pretențioasă: fără alcool, fără țigări, muncitor, treburi gospodărești, atent cu nevasta, excelent tată, murături.
La destinație, a ieșit din compartiment cu aceeași jovialitate cu care intrase, luându-și rămas bun cu mult respect. Gicu a lăsat în urma lui o dâră de spray ieftin, de bărbat puternic la 1.55m înălțime, cu o pereche de blugi bine prinși cu o curea la brâu, aproape de gât.

Acum, dacă stau bine și mă gândesc, cred că borseta respectivă mai conținea și un butoi cu murături.

Povestea unui 1 Martie

Doamna Ana, femeie respectată în scara blocului, şi-a făcut datoria de 1 martie: a cumpărat câteva mărţişoare pentru muierile neamului. Cele mai ieftine exemplare. Putea să jure că i-au revenit simptomele de Parkinson: îi tremura revoltător mâna cu care ţinea portofelul.
Mai târziu s-a întâlnit cu sora-sa Camelia. A pupat-o şi i-a înmânat frumuseţea de mărţişor în formă de ursuleţ: mic, de un roz strident şi cu un şnur ce părea învechit.

În primul moment când Camelia a intrat în casă, a simţit nevoia să-şi arunce cât colo geanta care-i atârna grea pe umăr. S-a dus direct în bucătărie să-şi facă o cafea, prea tare o gâdila oboseala. Acolo dădu cu ochii de musafir: Andrei, băiatul Anei, tocmai ce venise în vizită la vărul său. Camelia se răzgândi cu cafeaua – părea prea obosit Andrei.

Bătea ceasul spre ora două când Andrei se hotărâ să plece acasă la nevastă. Îi era dor, n-o mai văzuse de dimineaţă. În timp ce se încălţa, un mărţişor în formă de ursuleţ îi sări în ochi. Părea căzut dintr-o geanta aruncată cât colo. Îşi aduse aminte brusc că intrase fără voia lui în data de 1 martie. Se căută prin buzunare şi găsi doar banii de ţigări. “Nu, nu, fără compromisuri!”, îşi zise, şi-i îndesă mai adânc în buzunar. Se gândi însă c-ar fi bine să-şi trimită vărul în bucătărie să-i aducă încă un pahar cu apă. Era cam al 10-lea. În fond, nu fusese vina lui că vărul s-a născut cu incapacitatea de-a rezolva corect problemele de amabilitate în calitate de gazdă. Nici Camelia nu prea se pricepea la matematică. Dar asta-i altă poveste.
L-a trimis aşadar pe Pavel să-i aducă paharul ăla cu apă. Îi era burduful plin de lichid, dar, pentru un mărţişor atât de gratis, merita.

Mihaela, soţia lui Andrei, fu bucuroasă să constate că soţui ei nu uitase s-o întâmpine cu simbolul primăverii. Slavă Domnului că nu trebuia să mai coboare să-i cumpere unul soacrei sale, care urma să apară-n vizită din clipă-n clipă.

Nu mică-i fu mirarea Anei când primi mărţişorul din partea nurorii sale: un ursuleţ mic, de un roz strident şi cu un şnur ce părea învechit. Exclamă indignată: “Pe vremea mea se vindeau mărţişoare de toate formele şi modelele. Acum se fură unii pe alţii bişniţarii ăştia. Câtă lipsă de imaginaţie,dom’le! ”, şi-l îndesă adânc în geantă, cu gândul la vecina pe care o ocolise toată ziua şi la care putea merge acum să soarbă o ceaşcă de cafea.