Să-ţi iubeşti părintele ca pe el însuşi

„Eu ţi-am dat viaţă şi trebuie să mă iubeşti şi să mă respecţi, indiferent cum te tratez!” zicea părintele în timp ce-i îndesa copilului scatoalce după ceafă şi-l scutura din toate încheieturile până ce-i împrăştie toată mătreaţa pe jos.

Vă e cunoscut scenariul, nu? Adică aţi fost martori la astfel de scene/povestiri măcar o dată în viaţă, nu? Poate, din nefericire, chiar aţi şi trăit momente de genul.

Astfel de părinţi cer drepturi depline asupra odraslelor, prin simplul argument că le-au dat viaţă şi că acest gest compensează orice altă formă de responsabilitate necesară pe viitor.

Dar să nu par membru al Asociaţiei Despicătorilor de Fir în Patru.

Propun un exerciţiu de imaginaţie, să înţelegem exact ce se întâmplă în viaţa acestor părinţi care-şi revendică dreptul de-a subjuga Universul prin simplul fapt că au dat viaţă unui copil.

Se dau cortinele la o parte.

Actul I sexual

Scena 1

Un dormitor. Gemete şi gâfâieli. Doi soţi îşi încâlcesc organele sexuale. Patul scârţâie a grabă. Bărbatul dă semne că flacăra fitilului i-a ajuns la explozibil.

Scena 2

Cerurile se deschid. Pogoară Sfântul Duh cu o servietă în mână. Tuşeşte lung şi grav să-şi facă simţită prezenţa. Cei doi soţi se descâlcesc speriaţi. Actul n-a fost consumat în întregime. Sfântul Duh îşi cere scuze pentru întrerupere, le aduce la cunoştinţă că se află acolo în interes de serviciu şi deschide servieta. Scoate un document şi un stilou. Le explică faptul că hârtia pe care o ţine în mână conţine detalii cu privire la forma fizică, intelectuală şi spirituală a copilului care va intra în viaţa lor peste exact 9 luni. Le întinde apoi stiloul şi îi întreabă dacă sunt de acord să semneze respectivul document prin care progenitura primeşte aprobarea pentru a păşi în viaţă. Cei doi soţi dau din umeri în semn de nedumerire şi, în cele din urmă, semnează cu maximum de responsabilitate (organul bărbatului încă e erect, semn că urmează Actul II sexual). Sfântul Duh mulţumeşte pentru timpul acordat, îşi cere încă o dată scuze pentru întrerupere, le urează sex plăcut în continuare şi dispare într-o fracţiune de secundă, înghiţit fiind de aspiratorul ivit prin crăpătura invizibilă a cerului.

Actul II sexual

Încâlceala continuă.

Actul „undeva în viitor”

„Eu ţi-am dat viaţă şi trebuie să mă iubeşti şi să mă respecţi, indiferent cum te tratez!” zicea părintele în timp ce-i îndesa copilului scatoalce după ceafă şi-l scutura din toate încheieturile până ce-i împrăştie toată mătreaţa pe jos.