Pentru cine bat clopotele

Cadavru, hoit, leș, mortăciune. O serie de sinonime pentru aceeași putreziciune.

E un cadavru viu, fără viermi sau putoare de nesuportat. Cel mult, miroase vara a transpirație, dar de obicei emană un parfum scump. Pe stradă pare un om normal, nu iese în evidență decât cu mașina scumpă și costumul fin. În realitate, pe sub piele, pute a stricat, deși carnea îi este sănătoasă din punct de vedere medical. Orice infimă tăietură sau zgârietură aruncă în aer un mucegai toxic, aproape letal, deși de cele mai multe ori nu trebuie decât să deschidă gura.

Desele plimbări la stomatolog nu reușesc să-i curețe petele de fecale imprimate adânc în gingii și smalțul dinților. La primul zâmbet, ai zice că e un mare iubitor de cafea, dar când începe să vorbească, înțelegi prea bine care e problema și cum arată o latrină.

Când pășește, lasă în urmă o dâră de smoală fierbinte, abia scoasă din tenebrele pământului. În mână ține mereu un trident, cum își poartă bătrânii toiegele vechi și noduroase, despre care ai crede că i l-a împrumutat Neptun, dar noi știm că din altă parte îl are. Mirosul puternic de sulf îl dă de gol.

Tălpile fine, întreținute la saloane scumpe, calcă cu plăcere cadavrele celor care i se așează în cale, un covor roșu sângeriu, așezat pe treptele societății.

Din colțul gurii i se scurge o dâră roșie, iar pe partea inferioară a buzelor se pot observa petele sângerii rămase în urma degustării din pahare pline, umplute de la gâtul celor înjunghiați de ignat. Moroi, stahie, strigoi, totul în el e stricat, funest, lugubru.

Blestemul care-i curge prin vene infectează totul în jur, împingând epidemia de tragism până la hotarele țării. Dacă are un nume nenorocirea? Da, are, e politicianul nostru. Știi tu care. Știi tu câți.

Țara asta, ca o mare groapă comună.