Un Olimp la curtea regelui Arthur

Grandoarea cu care Regatul Unit al Marii Britanii a organizat festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice (competiții născute și crescute la pieptul Greciei Antice) mi-a adus aminte de un dialog dintr-un film regizat de Woody Allen – ”Stardust Memories”. Schimbul de replici are loc la un interviu, între un ziarist și personajul jucat de Woody:

”- Multă lume v-a acuzat că sunteți narcisist.
- Știu că lumea consideră că sunt egocentric și narcisist, dar nu-i așa. Dacă m-aș identifica cu un personaj mitologic grec, nu ar fi Narcis.
-Dar cine ar fi?
- Zeus.”

Un misogin fermecător

„A dracu’ curvă! Ce fel vorbeşte şi cum îşi ţuguie ea buzelele ălea de târfă!” îşi zise în sinea lui bărbatul aflat la masă cu femeia pe care o ponegrea şi cu iubitul acesteia.

„Şi-a înghesuit ţâţele ălea în decolteu, să vadă lumea c-a fătat-o mă-sa direct stricată. Nu înţeleg cum boul ăsta nu-şi dă seama ce târâtură ţine lângă el!” continuă bărbatul să clocotească în indignarea lui tăcută. Se simţea jignit că stă la masă cu o astfel de creatură scăpată din bucatarie, dar nu putea riposta de dragul iubitului ei, pentru care avea o stimă deosebită.
Nu putea suporta ideea că un bărbat ca el (frumos, şarmant, bine făcut, captivant, desfătător, seducător, fascinant, încântător, inteligent, viril şi cu principii sănătoase de viaţă – un fel de Narcis născut dintr-o Atenă) ar putea să stea la masă cu o fiinţă de nimic precum cea pe care abia o cunoscuse şi faţă de care simtise, încă din primele secunde, o lehamite acută.

„Aloooo, păpuşe, uşor cu ţigara aia, că nu-i vreun falus! Ai şi tu răbdare până acasă!” urlă acesta în sinea lui.

- Ies până afară să răspund la telefon, că-i prea gălăgie aici şi nu aud nimic! îi zise brusc femeia iubitului ei, în timp ce se ridică în grabă de la masă.

„Ah, cât tupeu trebuie să ai să minţi în halul ăsta? Dacă eram în locul idiotului ăsta, îi smulgeam telefonul din mână să văd cine-i bulangiul cu care vorbeşte, iar apoi i-l dădeam de cap până o vindecam de toţi hormonii ei de curvă penală!” zvâcni ca turbat bărbatul.

- Bună, Alexandra! răspunse femeia îndată ce ajunse afară. Uite am ieşit cu Mircea să mâncăm ceva şi ne-am întâlnit şi cu un fost coleg de-a lui, un tip foarte dubios de altfel. E gras, urât, nu prea vorbăreţ şi, din câte am înţeles, singur de câţiva ani. Nu pare o companie prea plăcută, sper să nu adormim la masă. Haha! … chicoti femeia în liniştea străzii pe care odihneau restaurantul şi alte câteva case.

Recipiente de păstrat vise

Încă din adolescenţă belea ochii mari la cer şi visa cai albi călăriţi de ea şi prinţul ei către o destinaţie romantică: Paris. Catadrala Notre-Dame îi aştepta deschisă visul aproape împlinit, iar El era atât de frumos încât nu-şi mai găsea asemănare decât în oglindă. Narcis ar fi fost o biată creatură de Frankenstein în comparaţie cu prinţul ei.
Îşi văruise nopţile cu gânduri imaculate, iar fluturii îi fecundau în stomac numai la gândul viitorului ei basm.

Apoi se întâmplă minunea: îl întâlni pe EL. Nu împlinise nici 20 de ani când prinţul îi ieşi în cale. Se îndrăgosti de el cu viteza unui fulger.
Prinţul avea dintre cele mai alese calităţi: hapsân, perfid, egoist, ursuz, urâcios, ranchiunos, trândav, afemeiat şi fără prea mulţi gologani în buzunar. Cât priveşte frumuseţea, Narcis şi ca stîrv ar fi arătat mai bine.
Într-un timp relativ scurt, s-a măritat cu el într-o biserică modestă, a făcut un copil şi a început să admire stele colorate. De la palme.
În prezent, după mai bine de 5 ani de căsătorie şi multe curcubeie de stele, ea ştie că visele sunt pentru copii şi că nu-şi poate schimba destinul care i-a fost încondeiat drept în frunte.

Morala?
Când mai porniţi cu vise în diverse călătorii, asiguraţi-vă că traista în care le căraţi nu are cumva vreo gaură. În felul acesta nu mai există pericolul să vă pierdeţi visele pe drum, oricare ar fi acelea.
De preferat ar fi să găsiţi un recipient steril, pentru a evita astfel ca aceastea să fie contaminate de mizeriile care trăndăvesc flămânde pe marginile potecilor.