Iarna nu-i ca vara

* Herăstrăul e o bucată de parc cârpită de București, în mijlocul căruia o balegă de lac a îngrămădit uscatul într-o alee de-o palmă, pe care circulă deopotrivă bătrâni, copii, îndrăgostiți, bicicliști, sportivi, tiruri, tancuri, navete spațiale și, cu puțin noroc, galaxia Adromeda.

*Alimentarele și sexshopurile au ceva în comun: amândouă vând de-ale gurii.

* Împăratul rromilor, regele țiganilor, regina magiei albe, regele manelelor. Avem o țară de basm.

* Aurel Vlaicu este cel mai inspirat nume dat unei stații de metrou. În fond, dacă aviatorul n-a putut să zboare prea mult ca un vultur, măcar să umble acum pe sub pământ, ca o cârtiță.

* Îți dau cuvântul meu că nu te mint! Dar să-mi spui pe care-l vrei, pentru că am un vocabular bogat.

* Creștinismul îmi lasă impresia că moartea are valoare pozitivă. E plin cimitirul de plusuri. Sau poate e doar ”Plus unul. Plus încă unul..etc”

* Mănânc un biscuite în formă de urs. Ați observat că mai toate delicatesele ronțăibile au forme de animale? De ce nu fac și ei, producătorii, biscuiți în formă de drujbă spre exemplu? Sau de mătură, capsator, bujie?

Circ SRL

Stau trântită-n pat și mă uit la televizor. După jumătate de oră îl și deschid. Iau telecomanda în mână și îi împing butoanele. Pe ecran rulează posturile ca aruncate pe banda de la aeroport. Ajung pe antena 2, unde e emisiunea culturală a Adrianei Bahmuțeanu. Are invitați pe măsură: fetele de la formația Bambi și un spectator din publicul plătit să omoare tânțarii cu palmele. Zăbovesc nițel pe canal pentru a asculta câteva vorbe de duh.

Se discută despre pozele de doliu ale Monicăi Gabor. Și-a postat pe facebook câteva imagini cu ea în rochii negre. Spectatorul ia cuvântul primul și se declară sceptic la suferința tinerei. E indignat de poșeta care nu apare în imagini, dar despre care presupune că există pe undeva, accesoriu ce, din perspectiva dumnealui (cetățean trecut de 50 de ani, onorabil de altfel), demască o superficialitate a doliului.

Intervine una din cele două fete, care îl asigură pe domn că e inadmisibil să contești suferința cuiva atunci când vine vorba de trecerea în neființă a mamei. Domnul dă să conteste certitudinea fetei, dar nu mai reușește din cauză că moderatoarea Adriana rostește citatul care însoțește una dintre fotografiile Monicăi: ”În fiecare an trecem prin ziua morții noastre”. Brusc, începe o polemică aprinsă.

- Eu cred că vrea să moară! cuvântează primul, cu succes, domnul respectabil, cu gulerul cămășii scos peste pulover. Că se gândește la moarte, c-a zis că..
- Nu, nu, clar nu la asta se referă! intervine cea de-a doua fata din formația Bambi. Zice că în fiecare zi putem muri!
- Domnilor, vă rog, se amestecă în discuție un alt domn respectabil, aflat în public, e vorba despre faptul că toți trecem prin necazuri! Știți că se zice că toți trecem printr-o cumpănă în viață la un moment dat!
- Deci nu știm ce-a vrut să zică poetul, vorba aia! conchide grăbit moderatoarea Adriana, care schimbă macazul către altă discuție.

Mă uit fascinată la televizor, chiar dacă e închis deja de mai bine de 2 ore.

Comedia Naturii

Cerul se înnegri puțin la față, scuturând când și când câte o rafală de vânt. Era semn de furtună, dar avea destul timp să fumeze o țigară. Tutungeria se afla imediat după colț, la o aruncătură de pași repezi.

Își ridică gulerul la haină și își făcu curaj prin vântul care se acri și mai mult. Sălta ca un cerb peste drumul pietruit, aruncând câte o privire înapoi, ca și cum s-ar fi uitat după cineva. După chipul încruntat, părea a fi o zi grea la muncă, motiv bun pentru a-și găsi evadarea în pașii care-l purtau spre chioșc.
Întră în gheretă scuturându-se de frunzele gonite de vânt și aruncate peste hainele lui. Ceru un pachet de țigări și o brichetă. Mulțumi și ieși grăbit.

Vântul se întețise de-a binelea, ridicând în tornade mărunte praful de pe trotuar. Se opri în fața clădirii în care lucra și își aprinse cu greu o țigară. Fumul i se lipise pe față, sufocându-i nările. Pe cer, norii dădeau navală ca pe un câmp de luptă, semn că bătălia urma să înceapă în orice moment.

Se afla pe la jumătatea țigării când furtuna porni nărăvașă. O rafală sălbatică aruncă strada într-un haos nebun, fugărind vietățile către primul adăpost ieșit în cale. Își aruncă țigara neterminată și grăbi spre ușa de la intrare, aflată la 10 pași de el.
Un copac uscat trosni rupt de furtună, prăbușindu-se cu viteză peste bărbatul care nu mai apucă să pună mâna pe clanța ușii. Din mână îi sări pachetul de țigări, pe care scria cu litere de-o șchioapă ”Fumatul poate să ucidă”.

O zi importantă pentru lumea artistică

În exclusivitate pe reveicapunctro, vă anunţ că astăzi s-a născut un mare artist.
Nu ştiu să vă spun în ce ţară a venit pe lume, dacă are cuc sau păsărică, ce meserie au colegii de liceu ai părinţilor sau prin ce talent se va face cunoscut. Ştiu doar că azi, undeva în lume, s-a născut un mare om, mare caracter.

Dar până când va fi remarcat de cineva important, încă de la o vârstă fragedă, şi i se va oferi un contract care-i va aduce succes, faimă, droguri, uitare şi o moarte şocantă în urma căreia toată lumea va realiza cât de mare artist a fost respectivul/a, eu zic să aruncăm o privire asupra moştenirii artistice pe care acesta/aceasta o va lăsa nepoţilor şi fiilor noştri.

Genial, nu?

Cea mai frumoasă moştenire

Avocatul îţi scotea relaxat documentele din geantă. Părea plecat cu gândurile în vacanţă. Era vară.

Conţinutul testamentului era aşteptat încă de când mortul cobora fără voia lui în groapă, astfel că, în biroul avocatului, aştepta, cimentată în încordare, familia bătrânului: tânăra nevastă (cu care moşu’ se căsătorise cu doar câteva săptămâni înainte să moară), cei doi copii ai defunctului, câteva securi (neîngropate cu moşu’) şi câte o sticlă de şampanie de fiecare: ştiau că averea bătrânului nu era de lepădat.

După câteva priviri aruncate asupra testamentului, avocatul anunţă câştigătorul: vaduva.
Reacţia fu pe măsură: femeia desfăcu şampania, în timp ce fii răposatului îşi pregăteau securile.

Apoi femeia îi ceru avocatului detaliile moştenirii.

- Doamnă, începu avocatul să glăsuiască, regretatul dumneavoastră soţ a întors banii cu lopata la viaţa lui, probabil că ştiţi asta.
- Nu, nu ştia. Femeia asta n-a fost interesată de bani, ea l-a iubit sincer pe tata! interveni unul din fii, în timp ce verifica ascuţimea securii.
- Doamnă, continuă avocatul privind-o fix pe văduvă, apoi a venit o perioadă când bătrânul a rămas fără bani, pentru ca la scurt timp după să rămână şi fără lopată.

Femeia puse dopul la sticla de şampanie.

- Apoi s-a îmbogăţit iar.

Femeia scoase dopul.

Cu datorii! accentuă avocatul.

Femeia puse dopul la loc.

- Conturile sale din bănci erau pline de datorii. Într-atât de pline erau încât îi mai lipsea doar o lopată furată cu care să le întoarcă.
Dar într-o zi i-a surâs şansa: a aflat că se poate face refinanţate la Banca Comercială Română.
Şi a făcut.
Iar azi, dumneavoastră doamnă tânără văduvă, aţi moştenit datoria cumulată către BCR. S-o stăpâniţi sănătoasă!

Apoi fii au lăsat securile şi şi-au scos şampaniile.