Doamne, ocolește-i pe (Times New) Romani!

Când m-am împiedicat astăzi pe facebook de moțul ăsta maro cu muște deasupra, am rămas blocată. Limbajul, venit de undeva de la periferia moralității, m-a izbit din plin, învinețindu-mi partea aia naivă a creierului care crede că la mizerie nu poți răspunde tot cu mizerie. Mai ales dacă ești o publicație cu respect de sine și care încearcă, prin umor, să corecteze metehnele societății în care trăiește. Căci așa cred eu, bătaia de joc a politicienilor trebuie taxată în mod civilizat, ferm și cu demnitate, fără să-ți pierzi verticalitatea. În niciun caz nu e o dovadă de superioritate și educație să cobori la nivelul celui pe care îl consideri trădător, mincinos, ticălos etc.

În cartea ”Filosofia pentru bufoni”, Pedro Gonzales Calero vorbește la un moment dat despre o anecdotă care circula pe seama disensiunilor dintre Platon și Diogene. Acesta din urmă, cinic din fire, a reușit într-o zi să-i răstălmăcească câteva idei de-a lui Platon, rezultul fiind un umor de mare finețe, așa cum ar trebui să existe și într-o redacție cu pretenții de comedie de nivel măcar mediu.
Și zice așa Calero: ”Un corp frumos participă la Ideea de Frumos, dar nu este Ideea de Frumos, rugul face parte din Ideea de Foc, dar nu este Ideea de Foc etc. Diogene, care lua în derâdere și aceste spuse ale lui Platon, s-a apucat odată să mănânce smochine uscate în fața acestuia, spunându-i:
- Platon, poți participa la ele!
Platon a luat câteva smochine și a început să le mănânce, dar Diogene l-a luat peste picior:
- Ți-am zis să iei parte, Platon, nu să le mănânci!”

Iar autorului galant și educat de la TNR, care are nevoie de inspirație și umor ca de aer, îi ofer aici o idee bună despre cum să faci o femeie curvă fără s-o faci curvă. Practic, nu trebuie decât să tragi o săgeată către domnița în cauză și să scrii următoarele: AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ!

Bud Spencer din Carpați

Mult tărăboi cu Cristian Popescu Bud Spencer Piedone ăsta, căruia îi clănțăne dinții să apuce iar, dintr-o mușcătură zdravănă, fotoliul de primar al sector 4. Asta după ce, în noiembrie anul trecut, țara îl trăgea de picioare să-l azvârle afară din primărie, iar el se ținea cu dantura încleștată de mânerul scaunului pe care-l tăbăcise de la atâta folosință în scop personal.
Acum, că judecătorii i-au interzis să candideze, traducându-i prin această decizie un binemeritat ”băi, Popescule, întrucât moralitatea ta s-a stricat, ne revine nouă sarcina să-ți tragem un șut în cur și să te trimitem acasă, în cămașă de forță și cu cheia franceză la gât, iar pe hotărârea judecătorească să-ți punem diagnosticul de ticăloșie patologică”, Piedone a intrat furibund pe facebook amenințând că doar mort îl poate opri cineva din a pune mâna pe ciolanul cu carne. Practic, el a scris o poliloghie de genul bla bla bla, pentru ca la finalul materiei fecale să încheie cu următoarea frază, care denotă nu neapărat mârșăvie și josnicie, ci poate chiar și o serioasă problemă de ordin psihologic, dacă nu chiar psihiatric: ”Aveți încredere, merg până la capăt!”

Așadar, în timp ce o majoritate copleșitoare din cetățenii acestei țări urlă la el, încercând să-l izgonească departe, cât mai departe, în inima pădurii, într-o grotă undeva, de unde să nu mai iasă niciodată la lumina soarelui, PP (Popescu Piedone) se uită după rândunele, mai ales acum că a venit primăvara.

În ceea ce privește sentimentalul și emoționantul ” Ei bine, nu au decât două opțiuni, să mă omoare sau să mă lase să trăiesc în pace să mă supun judecății de apoi dvs..”, mă gândesc că doamna cumătră Moartea ne oferă spre analiză ceea ce eu l-aș putea numi spiritul Piedone, concept care are multe rădăcini în cotidianul nostru autohton. Acest spirit se găsește în tot neamul, nu doar în sectorul 4, și îl prezint eu în câteva cazuri:

* Cazul ”Viorele, au, piciorul!”, în care o babă a fost violată de un vecin care, văzând-o pe bătrână cum țipă, i-a zis: ”A, nu vrei, n-ai poftă? Lasă că-ți fac eu poftă! ”. Deși pofticiosul n-a fost intervievat pentru un drept la replică, cu siguranță ar fi răspuns că ea sigur și-a dorit foarte mult partida de sex, dar i-a fost rușine să recunoască, să nu pară ”din aia”.

* În cazul acelor bărbați care au trecut de a doua, a treia, a patra și a cincea tinerețe și care se află în faza de negare a cifrei din buletin. Sunt acele persoane care se îmbracă cu blugii luați de la turci prin anii 90, când erau bișnițari, cu tricouri mulate, de preferință ”de puta madre”, la care asortează ochelarii de soare – stil mafiot – și fețe boțite de la prea multă prună de cazan. Sunt acei bărbați care mai au doar ideea unei erecții atunci când o tipă mișto trece pe lângă ei și care își spun în gând, după ce întâlnesc privirea scârbită a fetei, că: ”Asta mă vrea! Mult!”

* În cazul foștilor: politicieni, directori, funcționari, vedete, soți, amanți etc, care nu înțeleg și nu mai au discernământul să priceapă că s-au ramolit, s-au stricat, că vremea lor a trecut, că locul lor e ocupat, că rolul lor s-a încheiat, că e cazul să coboare de pe scenă și să lase aplauzele sau fluierăturile altor personaje, că papa, la reverede, gudbai.

Spiritul Piedone e antimioritic pentru că, în loc să-și accepte destinul ”Şi de-a fi să mor/ În câmp de mohor,/ Să spui lui vrâncean/ Şi lui ungurean/ Ca să mă îngroape/ Aici pe-aproape”, el e trufaș și nesăbuit: ”Da’ ce, eu îs mai prost?”

Morfină pentru durerile în cot

În loc să ne chinuim să cârpim sistemul de sănătate, nu mai bine aruncăm câte o bombă peste fiecare incintă și apoi luăm totul de la zero, cu clădiri și oameni noi? Că ne-ar ajunge mai ieftin si serviciile ar fi fresh, cum e iarba primăvara.

Maică-mea e internată în spital de vreo două zile și nimeni nu știe să-i spună exact ce problemă are. Toți dau din umeri, de zici că merge greu conexiunea la net și nu se poate accesa googleul, pentru ca pacienții să poată fi informați. Ba chiar au sfătuit-o ca, dupa ieșirea din spital, să meargă să-și facă analizele, să descopere ce are. Suprarealism pur, curățat cu dezinfectant. O fi murit el Kafka acum 90 de ani, dar spiritul lui încă bântuie prin România.

Între timp, maică-mii i-au pus o branulă la mână și îi administrează apă cu zahăr. Probabil că urmează frecția cu spirt și feliile de cartofi pe frunte. Cred că bunică-mea, cu mușețelul uscat din sertar, e mai dotată sanitar decât toate spitalele din România. Se știe că romanița are efect antispastic, antiinflamator, carminativ, antialergic și epitelizant.

Adevărul e că crucea roșie s-a făcut neagră la cum mor oamenii grămadă în spitalele. Auschwitz srl. Poate că banii nu aduc fericirea, dar cu siguranță aduc sănătatea. Înapoi. De fapt, ce zic eu aici? Sănătatea ESTE fericire!

Tot ce pot eu să fac pentru maică-mea e să apelez la serviciile singurei instituții care merge brici la noi: biserica. Mă duc să mă rog la Domnul. La Domnul Dumnezeu, care poate face o pauză din somnul Lui veșnic și deschide ghișeul. În esență, oamenii merg la biserică pentru a lua bonuri de ordine.

Imaginea de mai sus e un printscreen din filmul ”The Passion of Anna”, în regia lui Ingmar Bergman. Răspunsul este da, fiindcă în România oamenii se internează cu boli minore și ies din spitale infectați cu umilință, virus de care nu se mai poate scăpa toată viața.

Să te faci bine, mama mea, măcar cu iubirea mea, dacă nu cu anii de școală, diplomele și experiența doctorilor!