A fost odată un lup, un urs si un leu DiCaprio..

Doar câteva ore au trecut de când s-au înmânat premiile Oscar și de când câștigătorii au lins blidele la petrecerea de după serbare. Probabil că cei care s-au ocupat de meniu și de servirea invitaților încă mai adună resturile de mâncare și salamurile netăiate, să le ia acasă la copii, care încă stau cu ciocurile deschise în așteptarea bunătăților de la nuntă.

În rest, ce să zic despre eveniment? Pentru că nu m-am uitat la el, pot să spun multe. În primul rând, la fel ca în anii trecuți, dar în special ca în anul acesta, lumea s-a adunat ca la urs în fața scenei, ca să se poată uita urât mai bine la câștigători. Cei din rândurile din spate au fost treziți chiar la timp, înainte de servirea ordefului. Ca să fim drepți, o ediție ca aceasta n-a mai fost atât de așteptată de când se băteau urșii în coadă. Din câte am înțeles, întreg evenimentul a mers ca ursul la deal și a ținut până când li s-au lungit urechile starurilor, de foame și sete, mai ales că știau că pe mese deja se turna țuica în pahare. Dar asta e, n-au avut ce face, că ursul nu joacă de voie, ci de nevoie, și au rămas până când ultimul premiant și-a luat coronița.

În al doilea rând nu există.

În al treilea rând, ținutele vedetelor au fost și în acest an cu bune și cu rele, că doar vorba aia: iarna nu-i ca vara și nici vara nu-i ca iarna. Din păcatele pentru unele actrițe, care și-au cheltuit ajutoarele de șomaj pe rochii și gablonzuri, înfățișarea lor a fost atât de nepotrivită încât s-a uitat presa la ele ca la urs. Și mulți dintre jurnaliștii de modă nu s-au sfiit să spună în gura mare ce nasoale erau. Oricum, reacția multora dintre ele a fost pe măsura cârcotelilor: ”Ce să spun, uite de-aia n-are ursul coadă!

Cât despre Leul DiCaprio, știm că n-a luat Oscarul data trecută, pentru rolul din Lupul, dar că acum cică și-a băgat coada în baltă, la sfatul vulpei, și că totuși ar fi prins ceva galben și strălucitor. Probabil era peștișorul de aur, căci o dorință mare clar i s-a împlinit! Ee, și ce dacă acum nu mai are coadă?!

Cu puțin fotoșop, viața e frumoasă

Cele mai multe dezamăgiri apar ca urmare a faptului că așteptările noastre de la viață și oameni sunt altele față de realitatea în sine. De fapt, ca să fiu mai precisă, ale voastre, pentru că eu n-am parte de nicio dezamăgire în viață. Știu că nu mă credeți, dar să vă explic.

De câte ori nu v-ați pus nădejdea într-o persoana apropiată, pentru ca aceasta să taie, în cele din urmă, cordonul ombilical al încrederii? De câte ori n-ați simțit gustul amar al nedreptății într-o întâmplare în care voi erați victima? De câte ori ( aici completați cu ce vă mai vine în minte).. ?
Exact, de foarte multe ori. Porniți la drum cu încredere și sfârșiți în dezolare.

Dar altfel stau lucrurile în ceea ce mă privește. Eu nu-s sceptică și nici prudentă. Nu mi-e teamă de absolut nimic. Ba dimpotrivă, un optimism feroce mă ține la adăpost de toate decepțiile care mi-ar putea surpa echilibrul interior. Și peseme c-am fost blagoslovită cu noroc, pentru că toate așteptările mele îndesate în oameni și viață sunt onorate cu un deznodământ pe măsură. Mai precis, eu întotdeauna mă aștept să fiu rănită, înșelată, mințită, folosită, abandonată, trădată, neîndreptățită sau jignită. Și culmea, chiar așa se întâmplă! Incredibil, nu?

Îmi pare rău pentru voi și vă compătimesc profund, dar eu am un noroc fantastic să primesc de la viață exact ceea ce aștept de la ea!