Și am ajuns înainte mergând înapoi

Deși m-am grăbit spre gară cât am putut, tot n-am reușit să ajung decât atunci când trenul șerpuia în depărtare. Mă luasem cu somnul și ratasem startul. M-am resemnat imediat, căci gerul de pe peron îmi asediase și sufletul, nu doar oasele. Printr-un geam zgâriat al sălii de așteptare, un tonomat de cafea îmi făcea discret cu ochiul, ca o prostituată care își arată pulpanele grase bărbaților singuri. Am intrat ca împinsă de o rachetă, lăsând în urma mea aburul cald al respirației. În sală mai era doar un câine care dormea încolăcit, cu capul băgat adânc în propria-i intimitate, cât să riște, dacă s-ar mai fi forțat puțin, să dispară cu totul în el însuși.
Mi-am azvârlit pe gât apa chioară cu pretenții de arabica și am ieșit agale în urma trenului, încurajată fiind și de soarele care tocmai își băgase capul pe cer și rânjea ca un drac. Era abia dimineață, astfel că aveam toată ziua la dispoziție să prind trenul. Șinele luceau ca o sanie răsturnată cu alunecatul în sus.

Am urnit. Spre uimirea mea și a mecanicului de locomotivă, în foarte scurt timp am ajuns trenul din urmă, pe care l-am și depăși nițel din neatenție. M-am dezmeticit rapid și am apucat un vagon de ușă, deschizând-o rapid și aruncându-mă vioaie înăuntru. Un călător mai tinerel, foarte amabil din fire din câte am reușit să observ, m-a invitat să iau loc cu el în picioare. Pentru că erau destule astfel de locuri disponibile, am acceptat cu plăcere, mulțumindu-i flăcăului pentru inima largă care încăpea într-un loc atât de îngust precum acel vagon cfr care ducea spre casă. Timp de mai multe ore, am șezut relaxată în picioare, invitând la rândul meu călătorii care ajungeau trenul din urmă și nimereau în vagonul în care mă aflam și eu. Se ajunsese astfel la un moment dat, din cauza masei de oameni care se apropia în viteză, ca vagoanele să rămână fără locuri în picioare și să-i determine pe unii dintre călători să rămână nefumați, de teamă ca nu cumva cei care mergeau pe lângă tren să nu le ocupe locurile. Undeva în fața locomotivei, o bătrâna se deplasa cu greu, ajutată de un baston cangrenat care dădea semne de capitulare. Fără să stau prea mult pe gânduri, am coborât rapid, ajutând-o să ia locul meu în picioare. Bătrâna mi-a mulțumit, iar apoi L-a rugat pe Dumnezeu să-mi dea sănătate, cerere pe care am acceptat-o imediat, întrucât afară se lăsase iarăși frigul, iar până la București mai era cale lungă.

Am să scurtez puțin drumul poveștii și-am să vă spun că am ajuns în Gara de Nord la timp, fără nicio ticăire de ceas întârziere. După 13 ani și 18 zile, spre seară, am aflat la știri că trenul Galați-București urma să ajungă și el în gară, însoțit fiind de alți călători care așteptau ca cineva să coboare la o țigară. În vagoane, printre crăpăturile scaunelor de lemn, zăceau îngropați bătrânii care s-au încăpățânat să rămână în tren, în loc să parcurgă drumul pe jos, în mai puțin de juma de zi.

Viitorul de ieri se întâmplă azi (II)

Gabriel, bărbat în toată firea, și-a luat un ghiozdan de-a spinare și a purces spre școală. Era o după amiază frumoasă, numai bună de ieșit cu băieții la bere și agățat gagici, dar Gabriel n-avea timp de nimicurile astea, el grăbind spre liceu.
Ajuns în clasa plină de cuconițe și domnișori, Gabriel s-a așezat cuminte într-o bancă mai în spate, și-a scos penarul și un caiet, și-a împins cu un deget ochelarii pe nas și a așteptat.

Acțiunea a avut loc în Galați, pe 5 iunie (ultima zi din cele trei planificate), într-o clasă a colegiului economic ”Virgil Madgearu”, unde caravana Samsung ”Trends of Tomorrow” a poposit pentru a le oferi elevilor o oră ”Smart”, în cadrul căreia aceștia urmau să afle care sunt tendinţele pe piaţa muncii şi aptitudinile digitale de care au nevoie în carieră.

Gabriel, silitor și cuminte, și-a scos stiloul din penar și a notat următoarele:

în doar 4 ani, internetul a ajuns la 50 de milioane de utilizatori;
creativitatea este foarte importantă, visele nu trebuie neglijate sau luate peste picior, iar amândouă, combinate cu profesionalism, pot oferi rezultate uimitoare în carieră;
multe din joburile pe care părinții noștri le-au avut au dispărut;
în fiecare zi apar noi joburi și ritmul acesta va continua și pe viitor;
60% dintre joburile din viitorii 10 ani nu s-au inventat încă;
nu va exista meserie pe viitor care să nu depindă de tehnologie;
e foarte important să știm cum să ne facem CV-urile, cum ne prezentăm angajatorilor;
modul în care folosim internetul și ceea ce alegem să publicăm poate constitui o carte de vizită pentru viitorii angajatori;
”Vision is the art of seeing what is invisible to others” cum ar spune Jonathan Swift;
tinerii au la dispoziție pagina oficială de facebook, unde o aplicație special dezvoltată le va sta la dispoziție pentru a învăța modalitatea corectă de completare a unui CV. În plus, aceștia pot câștiga și un telefon Galaxy S4.

La sfârșitul orei, Gabriel a făcut și câteva poze, pentru posteritate.

De menționat faptul că Gabriel nu era repetent sau ceva, ci a ajuns la ora susținută de caravana Samsung la rugămintea mea, eu fiind în celălalt colț al lumii în ziua respectivă. Ne-am întâlnit cu ceva timp în urmă, la un colț de stradă, pe întuneric, unde l-am somat cu o armă: ”banii sau mergi la școală”, moment în care a început să-și golească buzunarele și portofelul. Doar că, suma fiind mică, s-a văzut nevoit să-și ia ghiozdanul de-a spinare, într-o după-amiază frumoasă, numai bună de ieșit cu băieții la o bere.

Reîncarnarea unui ziar

Austin Kleon e un tip din Texas care a avut o idee excelentă: a înșfăcat un ziar, a luat un marker și a început să taie cuvintele care nu-i conveneau. Rezultatul? Intrați aici să vedeți cât de ingenios a fost.

Dacă n-ați deschis linkul din silă, aștept s-o faceți, pentru că nu trec mai departe până nu vă lămuriți despre ce-i vorba.

Așa.

Bun.

Prin urmare, omul a avut o idee care, din punctul meu de vedere, poate fi oricând folosită ca matriță pentru scrierile altora. Cum ar veni, apuci ziarul de beregată și tai cu markerul la ea până sare creativitatea pe pereți.

În creație nu există limite, astfel că oricine poate aborda ideea asta din numeroase unghiuri. Adică ceea ce-am făcut și eu în imaginile de mai jos: am luat un cotidian local din Galați și am fictivizat două știri reale, fără pretenții artistice, ci doar de dragul exercițiului scriitoricesc în dulcele stil (ușor) absurd.

Rezultatul meu?