Diplomă în trei straturi

Se spune că omul cât trăiește învață. În fiecare clipă, în fiecare oră, zi, lună, an, deceniu, omul nostru (proverbul n-a precizat cine e omul respectiv, unde locuiește sau câți ani are) se apleacă pe drum după învățăminte, le culege și le bagă în traistă. Și o duce așa mult și bine până pe la vreo 70-80 de ani când, cu desaga doldora de lecții, se pregătește să-și dea examenul vieții, pentru ca mai apoi să profeseze în domeniul pentru care a studiat asiduu aproape un veac. Și de nicăieri, ca o ploaie de vară, apare Moartea mirosind a fân proaspăt cosit. Îl ia de braț și dă să plece cu el, moment în care omul nostru se trage înapoi, vădit contrariat.

- Haide, că n-avem timp de pierdut! Dezbrăcarea și în cer cu tine!
- Păi bine, bre, Moarteo, acuma când mi-am dat și eu examenul pentru că, uite, am învățat o viață întreagă, tu apari așa nepoftită, mirosind a iarbă, și cu intenții din astea fataliste? Eu ce fac acum cu diploma asta? Pentru ce am muncit atâta?

Și Moartea îl apucă de data asta mai bine de braț și îl trage după ea, mormăind obosită:
- O iei cu tine sus, că în Grădina Raiului avem și wc-uri.