Dacă nu-ți plac ideile mele, am altele

E bine să mănânci sănătos, verdețuri și toate alea. Ba nu, e bine să-ți faci toate poftele, indiferent de consecințe, căci doar o viață avem și merită trăită din plin.
E bine să fim oameni buni, onești, cinstiți, să sfințim locul, să dăm un exemplu extraordinar generațiilor viitoare. Ba nu, e bine să ne aruncăm în plasa viciilor noastre, să fim ceea ce vrem, să ne urmăm instinctul, bun sau rău, să nu ținem cont de morală sau alte reguli. Să oferim atât cât putem, să nu ne rușinăm de cât suntem.

E bine să ajungi cineva în societate, admirat, invidiat, devenit idol pentru câțiva tineri sau pentru o generație întreagă. E bine să nu ne ratăm, să fim Cineva, nu nimeni. Ba nu, e bine să ne urmăm vocația, inima, chiar dacă asta presupune ratare, respingere, rușine. Să facem ceea ce ne place, nu ceea ce trebuie.

E bine să fim sănătoși și întregi la minte. Ba nu, mai bine nebuni și bolnavi. Să bem cupa cu otravă până la fund. Să trăim ca și cum am fi însetați și flămânzi. Să jefuim și să tâlhărim viața de ifosele ei etice. Sau mai bine să facem ceea ce trebuie, căci mai sunt locuri libere în cer, numai bune de ocupat.

Să fim sfinți. Ba nu, să fim draci împielițați, decăzuții nimănui. Să fim ceea ce credem că e bine, pentru noi sau pentru alții.

O porcărie, un haos etern, o viață plină de indecizii pe timp de ceață.

Ce e coret să facem, ce e bine? Pentru cine, pentru ce, pentru când? Cine decide, care Dumnezeu, a cui?
Sentimentul binelui e călduț, ca un pipi în apa rece a mării. Răul e și el plăcut, ca un pipi când e vezica plină.
Când ajutăm, ni se umple inima de dragoste și putere. Când ne răzbunăm, ne eliberăm ca ieșiți la suprafață din subteran sau pășiți pe pământ după un zbor dezlănțuit. Și răul și binele oferă satisfacții puternice, de parcă în carnea noastră au fost zidiți deopotrivă îngeri și demoni. Știu ce e bine și știu ce e rău, dar ce relevanță are? Istoria n-a schimbat nimic, nici pe ea însăși, nici caracterul oamenilor.

Nu contează cum sunt, ce sunt, ce cred, ce refuz, ce accept, cum e viața mea sau a ta, ce cred despre tine, ce crezi despre mine, dacă ești idiot sau geniu, gras sau schelet, bun sau malefic, dacă trăiești puțin și bine sau mult și groaznic. Orice adevăr e irelevant, orice realitate e în ea însăși, ferită de celelalte realități pizmașe, bârfitoare, în ele însele.
Nici măcar această opinie nu contează, n-are importanță, nu ajută nimănui, nici măcar unei conștiințe culcate târziu, pe la 4 dimineața, sau deșteptate foarte devreme, pe la 4 dimineața..

Spune-mi ce vrei tu, ca să-ți spun cine ești

Desenez spirale pe un colț de hârtie, în timp ce încerc să-mi pun în ordine gândurile. Tocmai ce mă pregăteam să mă lamentez de faptul că viața cotidiană îmi alungă momentele cu mine însămi, obligându-mă la o absență a gândirii, această imensă plăcere care te ferește de monoton și banal. Și cum desenam spiralele, mi-am dat seama că gândirea nu-mi lipsește, dar, din cauza lipsei unei discipline riguroase, ea se află într-o stare de absurdă dezordine, ca o magazie în care ai aruncat de-a valma toate lucrurile de care n-ai mai avut nevoie la momentul respectiv, dar de care nici nu te-ai lepădat definitiv, admițând în sinea ta că vei mai avea nevoie de ele la un moment dat.

În magazia aia din mintea mea, toate acestea zac unele peste altele și unele într-altele, ca niște leșuri într-o groapă comună. Și nici măcar nu știu ce să fac cu toate aceste gânduri, să le dau foc sau să-mi găsesc răbdarea de-a mă apuca de-o treabă migăloasă și dificilă, așezându-le în ordinea cuvenită? Cui folosesc toate acestea în starea lor prăfuită? Fără puțin lustru, ce gând ar încrunta fruntea și privirea, ca întoarse spre un soare puternic, iubitorilor de expresie și stil? Toate gândurile mele, precum niște pietre în așteptare de daltă, se macină în volbura timpului.

Replici banale, auzite din te miri ce surse, pot lua rolul unei revelații demult așteptate. ”Caracterul tău este destinul tău” mi-a șoptit deunăzi o păsărică. M-a trăsnit ca aflată pe câmp, pe vreme de furtună de vară cu descărcări electrice. Am auzit replica asta de sute de ori poate, însă niciodată n-a avut asemenea impact asupra intelectului meu. Vorba filmului al cărui nume nu mi-l amintesc: ”Lucrurile te influențează în funcție de starea de spirit”. Adevărul e că nu era o stare de spirit deosebită, dar caracterul ăsta nenorocit, care-ți înhamă destinul la căruță, m-a lăsat fără grai. Și iată-mă iarăși în mine, cercetând cu lupa destinul imuabil care-și face de cap, ca un adolescent rebel.

Nu știu dacă realizezi, dar și caracterul tău este destinul tău. Nu râde! Te afli sub influența neprietenoasă a felului tău de-a fi. Ceea ce faci este ceea ce ești. Vara nu-i ca iarna adică. Sau alt trusim: ești ceea ce mănânci, ce bei, ce dormi, ce privești, ce taci, ce nu faci.

Reîntorcându-mă la caracter, da, vorba asta m-a lovit în moalele capului, acolo unde te scarpini ipotetic când nu înțelegi ceva, punându-mi în mișcare un fel de resort menit să mă scoată din lâncezeala nepornirilor mele.

Dacă ai ajuns cu lectura până aici, e posibil să exclami: ”ce e porcăria asta?”, precum un orb care începe să citească o răzătoare peste care a dat întâmplător. Ceea ce tocmai ai citit, posibil să nu te ajute la nimic, la fel de bine cum e posibil să existe o frază, un cuvânt, o virgulă care să-ți desfunde canalele minții, declanșându-ți o așa-zisă revelație, de-o să vii la mine cu flori în ghivece. Am certitudinea că sunt multe întrebări la care n-ai găsit încă răspunsuri, la fel de sigură cum sunt că există multe răspunsuri pentru care aștepți niște întrebări. Pentru asta mă citești acum. Sau altădată.

Este 03:11 a.m. și caracterul tău e destinul tău.

Cum îmi place mie să spun: în lumea asta da, avem libertate de alegere. Suntem liberi să ne alegem patul din celulă și ora la care să nu putem dormi.