Habemus popă

Preotul are pile la Dumnezeu. De când au aflat asta, oamenii au început să-i îndese bani în sutană, pentru a le pune și lor o vorbă bună.

Un popă este acel intermediar care se milogește de Atotputernic pentru a termina odată cu bosumflarea și pentru a se împăca mai repede cu fiii lui. Pentru treaba asta, el apelează întotdeauna la latura sensibilă a lui Dumnezeu, lingușindu-l până când acesta îi închide telefonul în nas : ”Iartă-i și tu, Doamne, că tare esti bun și milostiv și mare este slava Ta! Și toate care sunt pre acest pământ..”
Beep, beep, beep, beep..

Dar popa nu cedează. Îl dai afară pe poarta Raiul și el intră printr-o gaură a gardului. Un popă este întotdeauna devotat necondiționat meseriei sale bine plătite. Chiar și când omul moare, popa își suflecă mânecile, face gargară cu agheasmă și începe să-L măgulească pe Dumnezeu cu solemnitate.

Înmormântările sunt astfel pline de elogii și adulări menite să facă pierdute dosarele morților. Se cheltuiesc bani mulți cu această ocazie: colive, lumânari, sicrie, cruci, taxe de protecție spirituală colectate chiar de popă.
Însă banii aceștia ar putea fi cheltuiți mult mai eficient dacă, în loc de toate cele enumerate mai sus, s-ar plăti avocați care să le susțină cauza la Judecata de Apoi.

Dar probabil că popa are un cuvânt greu de spus în fața lui Dumnezeu, din moment ce nimeni nu s-a întors încă din morți ca să se plângă de o eventuală escrocherie.

Povestea unor cuvinte

De câteva săptămâni, preotul se pricopsise cu o problemă care-l determina să se scarpine în moalele capului: în fiecare zi, găsea în fața bisericii o cruce înfiptă-n pământul proaspăt afânat, în locul în care vara creșteau flori de toate culorile. Era cât o lungime de braț și bătută când cu un cui ruginit, când prinsă în două bucăți de sfoară subțire. Nu știa cine făcea treaba asta sau cu ce scop, dar îi mai întreba când și când pe vecinii parohiei dacă știau despre ce-i vorba sau dacă au zărit făptașul. Mai toți însă ridicau nedumeriți din umeri.

Inițial, a smuls-o din pământ și-o aruncat-o în plita din bucătăria casei parohiale, dar ziua următoare a găsit alta în loc. Și le-a tot aruncat în focul plitei până când, enervat de încăpățânarea cu care acestea apăreau, s-a hotărât să ia măsuri. Câteva zile a stat la pândă să descopere făptașul, dar cum crucea nu priponea la ore fixe, ivindu-se când dimineața, când la prânz sau seara, preotul își pierdu într-un final răbdarea și se lăsă păgubaș.

Apoi luă hotărârea să nu mai smulgă crucea și s-o lase acolo, pentru a afla ce urmează să se întâmple cu ea. A doua zi, nu mică i-a fost mirarea când, lângă crucea respectivă, crescuse alta în loc, de parcă cel sau cea care le fixa în pământ nu dorea decât șă-și bată joc de el sau de biserică.

În zilele care au urmat, preotul nu s-a mai atins de niciuna, astfel că, după vreo săptămână, în fața bisericii crescu o poieniță de cruci strâmbe și de diverse mărimi, din lemn fraged sau scândurele ușor putrezite, semn că făptașul își alegea materialele la întâmplare.

După un timp, preotul plăti un enoriaș pensionar să vegheze asupra locului. Dar cum nea Vasile trecea mai întâi pe la cârciumă să prindă nițel curaj, nu de puține ori acesta se trezea scuturat, precum copacul plin cu nuci, de brațele vânjoase ale preotului, care-l găsea mai tot timpul sforăind pe bancă, învelit cu un braț peste cap, să nu-l jeneze prea mult lumina.

Dar, într-o zi, s-a produs minunea. În timp ce-și căra, obosit, picioarele spre casa parohială, preotul zări de departe un băiețel care stătea pe vine și înfigea ceva în pământ. De teamă să nu-i curgă printre degete, acesta grăbi pașii cu destulă viteză cât să-și ia zborul în caz de nevoie. Într-o clipă, fu la spatele copilului, care nu părea să aibă mai mult de 7-8 ani, și-l apucă cu mâna viguroasă de gulerul apretat al cămășii. Băiatul fu luat prin surprindere de smucitura brutală și țipă speriat.
- Carevasăzică, tu-mi ești neobrăzatul care-mi sădește cruci aici! Îți bați joc de biserică și de Dumnezeu, băiete? Ia zi! Hm?!
Copilul, care între timp începuse să plângă, îndrăzni să se apere.
- Dar cu ce-am greșit?
- Păi, măi pezevenghiule, e frumos ce faci tu aici? Îți bați joc de sfânta cruce, pocind-o în halul ăsta fără niciun rost? Și mai strici și pământul ăsta afânat în care am însămânțat flori! Și mă rog, de ce faci asta?
- Bunica mi-a zis!
- Deci ești și mincinos pe deasupra, nu doar obraznic! se răsti popa la el, în timp ce-l strângea și mai tare de guler, fixându-l cu o privire aprigă din care țâșneau scântei mari.
- Dar așa mi-a zis bunica! continuă băiatul printre sughițuri și lacrimile care-i umpleau gura. Mi-a spus că, de fiecare dată când trec prin fața bisericii, să fac o cruce!

Preotul, uimit de răspuns, își însenină brusc chipul și se puse pe un hohot de râs zgomotos, spre nedumerirea băiețelului, care, eliberat din strâmtoarea apucăturii, își șterse mucii de la nas cu mâneca uniformei școlare.

Cerc plus 2.0 egal Google

Când a intrat pintenat şi cu pistoale la brâu în cârciuma internetului, gugăl plus purta în suflet o dorinţă care scăpăra flăcări pe nări. Şi era atât de încrezător în propriile forţe şi în invincibilitatea dragonului din inimă încât şi-a creat şi un look pe măsura stării sale de spirit:

De ce prezervative vă întrebaţi?
Păi e foarte simplu: gugăl plus abia aştepta să i-o tragă lui Facebook, acest ghiaur creţ, enervant şi cu degetul ăla optimist mereu înţepenit în poziţie verticală. Şi bineînţeles că acest act de iubire nu putea fi comis fără o protecţie pe măsură.

Doar că, după lupte seculare care au durat câteva luni (şi sleit de încercările disperate de-a-şi împlini dorinţa), acesta a realizat cu amărăciune că plusul iubirii s-a transformat în …

Sursă foto