Creștini cărora le-a murit Dumnezeu

De câțiva ani încoace, de când am început să pun mai multe întrebări decât să ofer răspunsuri, am sesizat că pe tărâmul politicii românești există o gravă carență de idealuri. Atât cât mintea mea naivă reușește să recepteze informație și s-o treacă prin râșnița personală, observ că politicienii noștri se încadrează, fără nicio excepție, în același tipar al oamenilor care nu-și doresc decât putere și bani și care sunt complet lipsiți de orice formă de empatie și compasiune față de cetățenii săi.

Se împlinesc aproape 3 decenii de când România a dat voie copiilor săi să se așeze pe rând pe fotoliile de conducere și să demonstreze că sunt capabili să scoată țara din griul comunist și s-o coloreze cu roșul inimii în care a ars flacăra mistuitoare a nevoii de libertate și schimbare. Oamenii nu și-au dat viața la revoluție doar pentru libertatea fizică, economică, socială, turistică etcetera, ci pentru libertatea de-a trăi cu demnitate și fără groznicele umilințe la care este supus omul aflat sub lăcomia și lipsa de scrupule ale cârmuitorului său. Din punctul meu de vedere, revoluția din 89 trebuia să aducă românilor respect și demnitate, hrană și sens, nu alte umilințe care aruncă sufletul omului în haos și disperare, determinându-l să-și dorească mai degrabă închisoare și hrană decât libertate și foame, cum bine a observat, ca un fin psiholog, Dostoievski, în capitolul ”Marele Inchizitor” din romanul ”Frații Karamazov”.

Ce mă uimește pe mine profund și dureros la politica românească este faptul că, din atâția indivizi care s-au perindat prin președinții, guverne și parlamente, unul singur n-a fost în stare și nu și-a dorit să schimbe realmente ceva, să aibă, așa cum ziceam la începutul textului, niște idealuri vizavi de funcția pe care o avea sau urma să pună mâna. Și nu pot să nu mă întreb: chiar în halul ăsta de ruinare morală să fie această țară? Chiar niciun ins cu interese politice să nu-și fi dorit niciodată să facă diferența? Să scoată capul în mulțime? Să fie intrigat de ideea de-a fi altfel? Chiar nu a avut nimeni orgoliul și ambiția de-a se transforma într-un semizeu în ochii oamenilor disperați după schimbare? Adică să reușească să schimbe fundamental metehnele țării, să aducă o îmbunătățire vizibilă, oamenii să vadă clar, palpabil, cum noul lider are acest principiu personal și imuabil de-a fi cel mai bun dintre toți, cum propria-i vanitate îl împinge să facă îndeajuns de multe lucruri bune pentru a-l pune pe poziția de-a se uita de foarte de sus la predecesorii săi și de-a-i arătata cu degetul, umilindu-i prin fapte și prin adorația oamenilor, care i-ar ridica altar și i s-ar arunca la picioare. În fond, nu asta înseamnă putere și bani? Adică și mai multă putere și mai mulți bani? Nu la asta râvnește orice politician? De ce toți aceștia se chinuiesc cu minciuni, trădări și fapte mârșave, pentru ca apoi să se epuizeze în campanii pentru a-și păstra funcțiile? Nu e mult mai simplu să ofere oamenilor ceea ce-și doresc, pentru ca apoi să fie divinizat? Nu e mult mai înțelept și mai eficient să te transformi într-o religie, într-o Mesia, decât să te chinui cu minciuni care n-au rată mare de succes? Nu te vor urma oamenii oriunde, oferindu-ți putere și bani și tot ce-ți dorești, și asta doar făcând efectiv ceva și pentru ei?

Am atâtea întrebări retorice în minte încât nici cu imaginația nu le pot cuprinde. Ce-i drept, m-am gândit și la sistem, la celulele canceroase din societate care nu dau voie trupului nației să se însănătoșească, m-am gândit la multe, dar tot nu pot să nu mă întreb cum de nu există măcar un singur om, unul singur, pătruns deja în sistem, care să nu-și dorească să facă diferența?!
Mai mult decât un ideal utopic, această atitudine n-are decât să pornească din ce simțământ vrea ea, sau tot din lăcomie și aviditate, atâta doar că aceasta ar trebui să ia forma schimbării în bine și a faptelor demne de-al ridica pe idealist pe soclul națiunii, clădit de toți românii, cu drag și fascinație pentru acest om-guru care și-a pus mâna caldă pe fruntea lor.

Mesajul unui creștin către frații lui

În urmă cu scurt timp, am primit un mesaj pe facebook de la un tânăr care, la fel ca noi toți, are o aprigă dorință care-i mănâncă unghiile la micul dejun, prânz și cină.

Salut, Oana!
Nu vreau să-ți răpesc mai mult de un minut cu mesajul ăsta.
Particip la un concurs unde pot câștiga o bicicletă pe care mi-o doresc tare mult. Mai am un singur pas de făcut – să strâng cele mai multe like-uri la această fotografie – [un link oarecare].
Dacă îți place poza, tare m-aș bucura să primesc un like din partea ta. Duminică, la sfârșitul perioadei de votare, dacă am cele mai multe like-uri, o să mă pot bucura de propria bicicletă. Îți rămân recunoscător pentru ajutor şi promit să mă revanşez într-un fel, într-o bună zi, doar să-mi spui în ce fel.
P.S M-ar ajuta enorm dacă i-ai ruga și pe prietenii tăi să mă ajute, dând un share la fotografia cu pricina. Dacă ai timp și bună dispoziție, chiar ai putea să-i abordezi pe prietenii tăi în particular și să le spui despre ce este vorba.
Mulțumesc mult de tot!

Deci ați priceput ce am de făcut, da? După o așa rugăminte, se impune o continuare a ceea ce inima lui ar mai fi vrut să adauge.

De asemenea, dacă părinții și bunicii tăi nu au încă un cont de facebook, ai putea să-i ajuți să-și facă câte unul și să-i rogi și pe ei să dea like. Apoi, după ce termini cu ei, n-ar fi rău să ieși prin împrejurimi și să bați la ușile vecinilor tăi pentru a-i întreba dacă au cont de facebook și, în caz de răspuns afirmativ, să le propui să-mi dea like la poză. Dacă nu au, tot așa, îi ajuți cu conturile și îi rogi și pe ei să apese butonul, pentru ca eu să câștig bicicleta pe care mi-o doresc foarte mult. Să nu uiți să le ceri acestora și adresele rudelor, pentru ca astfel să-i abordezi și pe ei în privat și să le propui ce ți-am explicat, cu mențiunea de-a intra și ei la rândul lor pe chaturile prietenilor lor pentru a-i ruga să-mi dea like la imagine.
O altă idee ar fi ca, după ce termini cu vecinii, să cutreieri tot cartierul. Preferabil ar fi să începi de dimineață, pentru a reuși să acoperi, până la sfârșitul zilei, toată zona în care locuiești. Teoretic, n-ar trebui să-ți ia mai mult de 5 minute de locuință, timp în care le vei explica cetățenilor ce au de făcut și care este linkul pe care pot intra să dea like. N-ar fi rău dacă ți-ai convinge prietenii și rudele să meargă cu tine și astfel să terminați tot orașul până duminică, zi în care voi avea posiblitatea să câștig bicicleta pe care mi-o doresc foarte mult.
Oana, sper că înțelegi cât de necesar este să te implici în tot acest efort de conștientizare a faptului că oamenii au dreptul să mă ajute cu un like. Trebuie să câștig! Ar fi chiar păcat ca altcineva să se bucure de bicicleta aia, iar eu să rămân cu picioarele umflate de la atâta mers pe jos.
Mulțumesc mult de tot și aștept un semn din partea ta să-mi spui dacă ai vreo idee de cum am putea să te duci si prin localitățile vecine pentru a informa oamenii cu ce au de făcut.