”Fericire dublă – un zgârcit își numără banii în oglindă”

Sunt un om care trăiește modest, uneori cu prea puțin, în funcție de context și necesități, fără a avea deziluzii mari în această privință. Am bucurii simple, mai mult spirituale, care-și găsesc graiul în natură, artă, muzică, ființe ale pământului și ale văzduhului. Și prea puținul meu încerc pe cât posibil să-l transform în prea multul altora, căci zgârcenia nu-mi zace în oase și nici în vreo aortă a inimii.

Ăsta-i și motivul pentru care, atunci când ea a venit la mine să-mi ceară niște bani cu împrumut, n-am ezitat nicio clipă, ușurându-i sufletul de povara urgenței. Apoi, peste alte câteva zile, s-a arătat iarăși la poarta mea, întrebându-mă de sănătate, degustând o citronadă și lipindu-și privirea de biblioteca mea, un colț sacru al casei mele, care-mi transformă încăperea în templu al culturii și înțelepciunii.
Și după ce s-a plimbat printre pagini și volume, dizolvându-și chipul în tot felul de expresii, s-a întors către mine și mi-a zis că dorește neapărat să citească respectiva carte, întrucât a dat peste un pasaj care i-a trezit în mod surprinzător interesul.
Dar cum niciun credincios nu-și lasă Dumnezeul pe mâinile unui păcătos, m-am trezit întrebând-o:
- Auzi, nu vrei mai bine să te împrumut cu niște bani?

Omu’ și averea lui

De când se știa – și se întâmplase ceva vreme de atunci – Vasilică avea în minte doar sfatul bunului său părinte, om chibzuit la minte și cu ani de experiență în spate.
- Fiule, zicea el, nu uita un singur lucru: călătorește, trăiește-ți junețea și veselia, căci în final doar cu amintirile rămâi!

Ghidat toată adolescența de aceste răvășitoare cuvinte, Vasilică, cu puțin timp înainte de-a împlini vârsta majoratului, luă calea pribegiei și a aventurilor, pentru a aduna cât mai multe amintiri, cu care, spre amurgul existenței sale, voia să încânte imaginația nepoților săi, strânși în jurul lui, lângă focul molcom din sobă.

Din câte se știe, eroul nostru a cutreierat lumea în lung și-n lat, trăind iubiri pătimașe și aventuri nemaiauzite, cățărându-se pe culmi sălbatice și înotând în ape învolburate, gustând clipe de extaz și agonie, sorbind până la ultima picătură cupa libertății, căci, vorba bunului său părinte, în final, doar cu amintirile rămâi!

După niște ani însă, când deja îl părăsise tinerețea și se afla în brațele singurătății, Vasilică primi o veste care, conform zvonurilor, îi îmbogăți semnificativ vocabularul cu invective și sudălmi la adresa zeilor și ale rudelor acestora de gradul I și II: era bolnav de Alzheimer.