Ce povești ascunde Crystal Glamour

Un puternic sentiment de deja-vu am avut când, răsfoind site-ul Crystal Glamour, am dat cu ochii de o inimă albastră. Din fericire pentru mine, nu era a mea. Din nefericire pentru mine, nu era a mea.

M-am scărpinat așadar în moalele capului, câteva clipe bune, încercând să-mi amintesc unde am mai întâlnit o asemenea prețiozitate. Cu siguranță nu se afla în seiful băncii pe care am jefuit-o luna trecută. Și nici în poșeta bătrânei pe care am tâlhărit-o serile trecute, pe o stradă semiîntunecată. Mi s-a luminat mintea aseară însă, când am spart geamul unei mașini care avea un bagaj pe bancheta din spate. În ea am găsit, pe lângă ziare, papuci și cuie, o sticlă de Jack Daniels. În momentul acela, sinapsele mele s-au năpustit unele în altele, declanșând un tsunami neurologic. Jack Daniels – Jack Dawson – Rose – desen în pielea goală pe canapea. Da, inima asta albastră mi-a adus aminte de frumusețea aia de bijuterie din Titanic.
Serios, priviți și comparați!

versus

Acum, drept să vă spun, nu știu cum stați voi cu imaginația, însă eu deja știu ce voi face cu inima după ce-o voi primi în dar.
Dacă o merit? Bineînțeles! Doar sunt o fată cuminte.

Călătorie în Timp(ul copilăriei)

La o răsfoială mai atentă, am dat și peste acest ceas care mi-a adus aminte (deja memoria mea torcea ca unsă) de copilărie. Nu, n-am purtat în copilărie astfel de ceasuri. N-au purtat nici părinții mei. Dacă stau bine și mă gândesc, n-au purtat nici șefii părinților mei, și nici bunicii, străbunicii și tot copacul neamului lor, din simplul motiv că pe vremurile noastre Timpul era la altă modă.
Hai, c-am deraiat puțin de pe șine.

Ceasul ăsta în carouri îmi aduce aminte de arlechini, personaje care-mi ieșeau tot timpul în cale. Și când folosesc termenul ăsta, nu mă refer la bufonărie sau joacă, ci la misterul pe care-l cărau cu ei acești triști veseli. Arlechinii, priviți în desene, văzuți la televizor sau imaginați în cărți, ascundeau, în spatele veseliei culorilor și a giumbușlucurilor, o taină pe care nici azi n-am descoperit-o. Ceasul ăsta ascunde un mister, și nu cred că e vorba de Timp.

O cutie goală sub brad

Până acum câțiva ani, Crăciunul se prezenta la ușa mea îmbrăcat în arlechin. Mă apuca o fericire până la urechi când îl zăream de la depărtare cum se apropie țopăind vesel și candid. De fiecare dată lipsit de originalitate, Crăciunul reușea totuși să mă vrăjească cu magia lui, din care nu lipseau luminițele, mirosul de brad rece și globurile împopoțonate cât mai fistichiu. Sărbătoarea culorilor și a luminilor era o mașină a timpului care mă plimba până în copilărie.

Era? Da, era. Beatitudinea care se răspândea, în preajma sărbătorii, pe toată derma sufletului meu s-a dovedit a fi de fapt o alergie cauzată de un ideal pierdut. Sau un paradis pierdut, cum ar spune Cioranul melancolic. Extazul din copilărie s-a risipt până când n-a mai rămas din el decât o resuscitare zadarnică.

”Bă, să fiți fericiți de Crăciun, că vă ia mama dracu!” ar spune Țuțea, cu ironia-i plină de candoare. Da, vrem să fim fericiți fix pe 25 decembrie, cu forța dacă e necesar. O mimăm, o trudim, o împingem afară ca-ntr-un travaliu dureros. Nu contează dacă avem regrete, singurătăți, oboseli, tristeți și toată gama de sentimente care ne apasă mai mult sau mai puțin, când doresc ele, indiferent de calendar. De Crăciun, ne biciuim sufletele să care, întreaga zi, o greutate divină pe care n-o putem deplasa, pe bucăți, în tot restul anului.

Foarte puțini oameni simt spiritul Crăciunului ca pe un Duh Sfânt, și nu ca un strigoi. Și din grămada asta, majoritatea sunt copii, pentru că doar ei răspândesc în jurul lor o veselie curată și sinceră. Cred că dacă ne-am opri puțin din a ne ghiftui cu mâncare și băutură, și am urmări să vedem ce anume fascinează un copil în joaca lui inocentă în jurul bradului, poate am avea privilegiul să ieșim din anul ăsta cu sentimentul c-am trecut prin Crăciun cu picioarele scăldate-n mir, și nu cu bocancii plin de noroi amestecat cu sângele închegat al animalelor sacrificate.

Eu nu voi fi fericită de Crăciun, dar nu pentru că-mi dă târcoale un pesimism tradus printr-un crepuscul emoțional. Nu. Doar că nu văd nicio satisfacție în a mă minți singură. Eu voi fi liniștită, relaxată, sedusă de farmecul lui Bacchus, care-mi va șopti la ureche, cu o respirație perfidă, adevăruri revelate sau relevate. În fond, plăcerea este ceva diferit de fericire.

Cumva, cred că tot ceea ce contează este să fii liber de Crăciun. Liber să fii furios, euforic, amărât, înveselit, tânguitor, jovial, desfătător, jalnic, amuzat, îndrăcit, singur, oțărât, radios, înverșunat, ursuz, cu gura până la urechi, ipohondru, extaziat, paroxistic, mutac, frivol, întărâtat, năvalnic, iute, ostenit, înflăcărat, prost, deștept, clovn și tot ceea ce vocabularul sufletului tău poftește.

Strădania fericirii duce la nevroză. Mai bine să fim bucuroși că putem fi triști.