Să trăim puțin și bine, dar măcar mult și prost

În engleză se spune, bineînțeles, happy birthday, căci asta toată lumea știe. În franceză, joyeux anniversaire, în nemțească – alles Gute zum Geburtstag, iar restul le găsiți pe net, că mi se pare obositor să dau copy-paste la toate variantele de acolo.
Noi, în schimb, avem mult prea uzatul și terfelitul ”la mulți ani”. Aici, am vrut să înșir o poliloghie despre etimologia acestei urări, dar cum n-am găsit nimic pe google și nici n-am căutat cu precizie de arheolog, rămâne să mă documentez mai mult altădată și să revin cu lămuriri.
Iar acum, că am scăpat de enervanta îndatorire de începere a textului, vreau să-mi prezint curiozitățile legate de această urare a noastră, care pare un fel de nucă dată cu capul de pereți.

În primul rând, aniversările. Totul e minunat, ești tânăr și într-o zi, pe neașteptate, e ziua ta de naștere. Toată lumea se arată extaziată că urmează să-ți cumpere cadou și, bineînțeles, îți urează la mulți ani. Până aici totul este excelent, întrucât junețea ta și bucuria de-a-ți trăi viața transformă această urare într-un fel de asigurare de sănătate, care-ți va permite să atingi senectutea. Problema apare, spre exemplu, când ai 95 de ani, ești paralizat la pat, nu mai auzi, nu mai vezi, nu mai ai dinți, iar pielea ți-a căzut atât de mult încât o tragi peste tine, să te învelești la culcare. În cazul ăsta, să vină unii care să-ți dorească mulți ani de viață, poate scoate Jack Ripper-ul din tine.

În al doilea rând, să ne gândim la cinstea pe care trebuie s-o faci de ziua ta. Ai sau n-ai bani, nu contează. Prietenii tăi trebuie să găsească un motiv să se bucure de existența ta. Dacă le dai nota de plată, nu se vor mai bucura atât de mult. De aia sărbătoritul trebuie să găsească puterea în el și să deschidă portofelul. Dacă vrei ca lumea să te iubească, trebuie să faci anumite sacrificii. E ca o competiție sportivă: daca plătești tu, au câștigat ei. Dacă plătesc ei, ai câștigat tu. Însă, de cele mai multe ori, rezultatul este de egalitate, întrucât banii pe care ei îi dau pe cadouri sunt cam aceeași pe care tu îi dai pe băutură.

În al treilea rând, de câte ori aud urarea asta cu ”la mulți ani”, îmi vin în minte deținuții din penitenciare. Mă gândesc la cum își sărbătoresc ei aniversările și ce urări își fac între ei. Să-i dorești unui pușcăriaș mulți ani, nu știu cât de sănătos e. Probabil că ăsta-i și motivul pentru care îl mai găsesc pe câte unu’ sinucis cu un cuțit în cap.

Că tot veni vorba, nici sinucigașilor nu e bine să le urezi la mulți ani, că poate săracii își doresc multe ștreanguri sau multe șine de tren. În principiu, trebuie să-i urezi omului ce crezi tu că-și dorește, nu neapărat să trăiască o eternitate pe pământ. Încearcă să-i zici asta unui budist, că i se ia de tot zenul și te face ferfeniță.

Și pentru că trebuie să găsesc o frază de încheiere, vă spun că mie personal nu-mi place urarea asta a noastră. Nu știu, nu i se potrivește muritorului de rând. Fiecare om își dorește altceva, nu neapărat ani mulți. Să-l închizi într-o buclă temporală, prin incantarea acestui afurisit de ” la mulți ani”, mi se pare nedrept, nerealist, aproape totalitar. Urează-i păcătosului desfrâu, clipe aventuroase, bani și tot ceea ce poate degrada minunat existența omului pe pământ, dar nu-i ura ani mulți și atât, că e degeaba, și nici ție nu ți-ar plăcea să-ți dorească cineva ceea ce tu însuți urăști.

P.S. ”În fiecare an trecem prin ziua morții noastre.”

Sărbătoarea Soarelui

Dacă întrebi niște oameni pe cine admiră ei mai mult pe lumea asta și cu cine se identifică ei ca model de viață, cei mai mulți, dacă nu cumva chiar toți, vor răspunde că admiră pe cutare artist sau pe cutare om politic, că vor să ajungă precum cutare personaj, care a reușit să facă aia sau să aialaltă, și că vor și ei să atingă vârfurile succesului prin cutare meserie sau cutare inițiativă. Toți își vor îndrepta degetele către norii sociali, către piscurile realizărilor profesionale.
Dacă mă întrebi pe mine, o să-ți răspund că eu vreau să fiu ca mama mea, care n-a realizat nimic. Adică n-a realizat ceea ce mulți consideră o reușită esențială în viață: să ajungă cineva pe scara societății. Nu. Mama mea n-a fost nici doctoriță, nici profesoară, nici directoare, nici manager într-o companie de top și nici toate meseriile alea pentru care unii și-ar vinde sufletele diavolilor înfometați. Nu. Mama mea a fost și este mult mai mult de atât: o femeie atât de inteligentă, cu o personalitate atât de puternică, încât, dacă mă întrebi iar ce vreau să ating în viață, ți-aș răspunde că vreau să fiu măcar jumătate din desăvârșirea ei. În ea se revarsă toate binecuvântările lumii, de parcă Dumnezeu, când a clădit-o, n-a folosit lut obișnuit, din grămada folosită la majoritate, ci a desfăcut un săculeț prețios, ferit de ochii îngerilor, în care ținea pământ sfânt și rar. Și I-a ieșit o minunăție de om, o femeie care ține în carnea ei toate rocile prețioase și în care stau înghesuite toate înțelepciunile lumii.

Femeia asta are o complexitate greu de definit: e inteligentă, înțeleaptă, sârguitoare, cu suflet de înger, răbdătoare, plină de compasiune, cu un umor tăios, uneori acid, alteori negru, îndeajuns de analitică încât să pună sub microscop lumea și să-i recunoască toate celulele și să le înțeleagă rolul și rostul.

Mama mea e acea ființă care, așa cum zice înțeleciunea din bătrâni, a făcut un copil, o casă și a sădit un copac. De fapt, mai mulți copaci. La propriu. A ridicat, fizic, cu mâinile ei o casă din pământ și a urcat-o pe hartă. A sădit, a curățat, a smuls, a împletit, a creat, a gândit tot ceea ce sunt și tot ceea ce ea este. A răbdat, a suferit, a plâns, a strâns din dinți și s-a prezentat în ochii lumii cu veselie și bun simț. Este sufletul oricărei petreceri, adunări sau întâlniri la care participă și n-ai ghici o clipă dacă în esență e veselă sau tristă. Și asta datorită faptului că sufletul ei are adâncime și foarte greu ajung sentimentele la suprafață, căci este drum lung.

Mama mea este omul care vreau să devin. Nu mă interesează diplomele, titlurile și pozițiile sociale. Nu vreau nimic din ceea ce sufletul mamei mele nu este. În pofida greutăților trecute sau viitoare, îmi ghidez viața și relațiile cu oamenii pe modelul inimii ei: modestă, cu bun simț, onestă, cu respect și demnitate. O iubesc și o admir într-atât încât vreau să fiu nu doar un om mai bun, ci și o femeie a cărei devenire să fie o cinste adusă acestei ființe de la care încă învăț dragoste și înțelepciune.

Închin aceste vorbe ei, căci astăzi este ziua ei. Împlinește niște ani irelevanți, fiindcă spiritul ei țopăie ca pe arcuri, plin de energie, proaspăt și parfumat, de parcă cei 52 de ani din buletin au fost puși acolo ca o glumă nereușită din partea cuiva. La 52 de ani, mama mea e mai tânără decât toți bătrânii care poartă cifra 20 în acte.
La mulți ani, mamă sfântă! Să-ți dea Dumnezeu sănătate și să-ți ușureze inima de greutăți! Să te împlinești prin mine și să mă împlinesc prin tine! Te iubesc enorm, iar toată dragostea asta îmi iese prin toți porii și prin fiecare răsuflare. Îmi închin sufletul inimii tale.