Spovedanie și rose demidulce

În fiecare noapte scriu enorm, fără încetare, ca o turbată. Zeci de pagini albe în care îngrămădesc laolaltă cuvinte subțiate, stâlcite, sufocate de virgule și puncte, până în colțul de jos, acolo unde îți umezești degetul să întorci foaia și rămâne cerneala ca-ntr-o ceață de amurg.

Se întâmplă uneori să mi se arunce zorile-n păr, ca scuturate în primăvara zilei, iar eu, năucă și dementă, nu mai termin de scris. Enorm scriu, enorm!

Ca niște cizme murdare în zăpada proaspăt râșnită, toate gândurile mele lasă urme pe coala albă, de parcă s-ar fi terminat hârtia din lume, iar eu am ultima bucată. Un scris boțit, încurcat, o școală exemplară de hieroglife și simboluri nocturne. Vorba cântecului, Ioane, Ioane, toată lumea doarme, tot timpul, chiar și atunci când e trează, căci starea de veghe nu cară după ea neapărat și felinarul minții.

Nu mă mai satur de atâta scris, de atâta voluptate în tangoul peniței pe hârtie, o sete de vampir cu cerneală roșie în colțul gurii. Iar după ce termin de scris, după ce pun ultimul punct pe papir, adorm extenuată și fericită că am încheiat noaptea scriind enorm, în pat, sub pătură, pe întuneric, cu mâinile goale sub cap, cu ochii închiși, în gândurile și închipuirea mea. Dar eu scriu, noapte de noapte, enorm, enorm..

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.