Sensul giratoriu al alegerilor în viață

Se zice că oamenii simpli învață din greșelile pe care le fac, iar oamenii deștepți învață din greșelile altora. Eu trebuie că sunt proasta proștilor din moment ce n-am reușit să învăț nici măcar din propriile greșeli.
Din când în când, am puseuri de luciditate și realizez că-mi trăiesc viața din clipe trase la indigo, din momente reciclate și refolosite, ca o croitoreasă fără pic de talent, speriată de bucata nouă de material de pe masă, și care, în schimb, preferă să recroiască la nesfârșit o bucată de cârpă uzată și decolorată. Reușesc cu răsunător succes să fac toate alegerile greșite care-i sunt date omului pe pământ și, cu naivitatea-mi caracteristică, să mă mândresc cu ele, să văd partea plină a paharului chiar și acolo unde recipientul este gol.

Cineva a avut o revelație cu mine și mi-a zis:
- Reveico, ești foarte egoistă!
- Da, sunt! i-am răspuns prompt, sigură pe mine, cu un soi de ușurare sufletească că nu trebuie să mă ascund după obositoarea ipocrizie a oamenilor care joacă tot felul de roluri fără să fie actori.
Și de câte ori când mi-am recunoscut egoismul – de altfel, unul existențial, nicidecum material – reacția persoanei în fața căreia mă destăinuiam a fost de dezgust, pentru că privea la o Reveică pe care n-o pricepea, reducând-o la o femeie simplă, cu nevoi simple, fără să-i înțeleagă substratul filosofic, de om dezamăgit de oameni, de existență și de Dumnezeu. Dar ce nu știa persoana respectivă și nici nu putea să vadă în perspectivă e faptul că, în pofida acestor principii riguroase care ar fi trebuit să-mi îndrume existența către culmile dorite, am înfrânt cu succes, alegând în schimb acel cerc vicios al greșelilor repetate și uitând total meteahna care-mi însoțea filosofia de viață.

Și știți la ce fel de egoism mă refer? La cel care-ți permite să fii tu însuți, necontaminat de mediocritatea și frustrările celorlalți, la acel gen de iubire de sine care-ti oferă libertatea nu să fii neapărat mai fericit, ci mai puțin nefericit, mai puțin afectat de oamenii nepotriviți, de joburile nepotrivite, de idealurile încă neatinse și așa mai departe.
E un egoism sănătos, tonic, revitalizant, care nu-ți dă voie să faci alegerile greșite – sau nu de multe ori – care te forțează să fii tu așa cum îți place, să devii tu așa cum e natural pe personalitatea și destinul tău. Într-o lume absurdă, pândită de boli, ură, război și moarte, nimic nu contează mai mult decât să-ți permiți ție însuți să te bucuri de puținele plăceri care te fac fericit și să te iluzionezi cu puțina libertate care-ți menține sufletul sănătos, ferit de bolile disperării și ale nefericirii.

E un egoism complex, înfipt adânc în carne, până în inima ADN-ului, care trebuie defulat, iar nu refulat, și care, de altfel, e cheia existenței ideale pentru cei care-și iubesc libertatea mai mult decât temnița. Ceilalți, adică cei aflați în închisorile minții, nu vor înțelege niciodată de ce o Reveică își dorește atât de mult egoismul în detrimentul zonei de confort oferit de familie și societate.

Post-scriptum: dacă n-ai înțeles nimic din text, nu-i nicio problemă, căci e posibil să fi scris mai repede decât am gândit.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.