Povești de citit în avion

Avionul decolă către o destinație necunoscută. Își desfăcu aripile, ca un vultur tânăr și puternic, îmbrățișă văzduhul și dispăru în nori. Căpitanul aeronavei era un om dintr-o bucată, vesel și sigur pe el, un arlechin printre colegii săi, în fața cărora nu se putea opri niciodată din a se comporta ca un umorist veritabil, făcându-le acestora ziua mai bună sau mai proastă, în funcție de umorul nativ al fiecăruia. Dar căpitanului nu-i păsa niciodată de asta, lui îi plăcea doar să fie în centrul atenției.

Dar să ne întoarcem la avion, fiindcă, deși gonea lin pe coada cerului, fieroaica asta urma să le ofere, în clipele următoarele, momente de neuitat pasagerilor săi. Nu străbătuse nici măcar un sfert de drum, când căpitanul luă cuvântul în boxe și își anunță călătorii că vor intra într-o zonă de turbulențe și că păstrarea calmului e cea mai bună decizie.
Într-adevăr, la câteva minute după acest anunț, avionul începu să tremure din toate încheieturile, transformând spinările fricoșilor în ghețării de fiori. Totul ar fi fost minunat dacă pasărea de fier doar și-ar fi scuturat penele pentru ca apoi să revină la calmul dinaintea furtunii, însă aceasta se încăpățână să-și revină, ba mai mult dădea semne că nu mai poate fi controlată.
Panica se instală de-a dreptul în momentul în care căpitanul luă iar cuvântul, anunțându-și pasagerii că un motor s-a oprit și că pierd foarte mult combustibil, astfel încât este obligat să aterizeze de urgență. Apoi vocea lui gâtuită se opri brusc, iar avionul începu s-o ia la vale cu viteză, transformând cabina călătorilor într-un haos de țipete, urlete și alte asemenea sunete care au loc înaintea unei catastrofe anunțate. Până să se izbească de pământ, câțiva călători decedară deja din cauza infarctelor produse de panică. Despre ceilalți nu știu să vă zic, căci se aflau ca într-un mixer, și e imposibil de spus care mai era în viață și care nu.

Numai că, pe neașteptate, avionul se redresă din cădere, se liniști din zgâlțâire și deveni dintr-o dată lin și netulburat. Puteai să juri că totul nu fusese decât coșmarul unui fricos care ațipise nițel. Călătorii abia își reveniră în simțiri când se auzi iarăși glasul căpitanului:
- Ha ha ha ha! Azi e 1 aprilie, speriaților! Totul a fost o glumă! Ha ha ha! Zbor plăcut în continuare! încheie acesta și, până să deconecteze microfonul, se mai auzi un râset înfundat, semn că era nespus de încântat că făcuse o glumă pe cinste, pe care, la aterizare, o va povesti colegilor pe nerăsuflate, să se amuze și ei de năzbâtie.

Legenda spune că avionul se prăbuși totuși, iar la fața locului medicii legiști găsiră piloții într-o poziție ciudată, care nu părea cauzată de impactul cu solul. Pe înregistrările salvate din cutia neagră se auzi doar ”Hei, nu aveți ce căuta în cabina piloților! Ieșiți afară! Ce faci cu aia din mână? Nuuu d…..!!! și în punctul ăsta totul deveni confuz, un amestec de zgomote ciudate și hârâiuri, iar înregistrarea se opri.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.