O inteligență remarcabilă

Mai mulți prieteni mi-au spus despre el că este foarte inteligent, ei înșiși fiind foarte impresionați de capacitățile acestuia. M-au intrigat povestile lor ori de câte ori venea vorba despre el. Deși nu-l văzusem decât în poze, îmi imaginam adeseori cum îl ating, senzațiile pe care le-aș putea trăi și felul în care noi doi am putea să interacționăm. Eram fascinată, absorbită de laudele prietenilor mei și, în mod special, de înteligența despre care se vorbea atâta.

Într-o zi, am luat decizia să-l văd. Inițial, am vrut să mă duc eu la el, dar o bună prietenă mi-a zis că ar fi mai bine pentru amândoi dacă ne-am întâlni la mine acasă și am petrece ceva timp împreună. N-am stat pe gânduri, am acceptat din prima. Bucuria îmi sugruma toate simțurile.

Ne-am întânit a doua zi pe la prânz. Prietena mea ne-a făcut cunoștință și apoi ne-a lăsat singuri, plecând în grabă spre treburile pe care le avea de rezolvat.
M-am uitat un timp îndelungat la el până să-l ating. Era îmbrăcat în negru, masiv, rece, tăcut. Dincolo de acest mister, trona sfidător o inteligență ieșită din comun. Cel puțin, așa știam de la prietenii mei fascinați de el.
Am vrut să văd cu ochii mei cât de evoluat era. Trebuia să aflu cât de complexă e această taină. L-am supus unui test. Nu m-am putut abține.

Am început cu ceva ușor.


N-a schițat niciun gest. Tăcerea lui îmi părea cel puțin bizară. Îmi era teamă să nu-i insult inteligența cu ceva atât de simplu, așa că am trecut mai departe.


Lipsa lui de reacție mă jena. Părea c-o face ostentiv, ispitându-mi răbdarea.
Am continuat.

Nimic. A rămas mut tot timpul, privindu-mă tâmp. Unde era inteligența aia de care vorbeau toți? Mi-am sunat prietena și i-am zis să vină de urgență la mine. I-am mărturisit că nu-i capabil să rezolve un amărât de test de inteligență și că simt o dezamăgire profundă. Dacă la o astfel de probă n-a fost în stare să găsească o soluție, ce-o să facă atunci când o să i se pună în față conjectura lui Goldbach, marea teoremă a lui Fermat, ipoteza Riemann sau lema lui Zorn?

În final, i-am zis prietenii mele să-și ia smartphone-ul înapoi acasă și să nu-mi mai aducă altul în teste.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Un răspuns
  1. RoseN says:

    :D te iei si tu faaaata dupa gura lumii, ti-a fost musai sa-l probezi, ha? :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.