O comunitate mare de pitici pe creier

Unii oameni se apucă de scris pentru a-şi curăţa sufletele de dureri, alţii o fac pentru celebritate sau nevoia de a-şi da importanţă, eu (mă chinui să) scriu pentru că oricum altceva nu ştiu să fac (bine, îl şi iubesc, dar asta e altă discuţie).  Însă, la cât de rar conving câteva cuvinte să se împerecheze în ceva lizibil cu pretenţii literare, cred că e clar cât mă descurc şi cu scrisul.
Am impresia că o să devină laitmotivul vieţii mele treaba asta, o frustrare de cuvinte despre neajunsul de cuvinte. Exact ca în povestea cu fata aia care, din cauză că nu reuşea niciodată să-şi ducă la capăt intenţiile sinucigaşe, începuse să dispere şi mai mult, astfel încât ajunsese în faza în care se chinuia să se sinucidă din cauza exasperării că nu reuşea să-şi curme viaţa. Fac o paranteză fără paranteze: pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu analogiile, fac precizarea că nu intenţionez să mă sinucid.

Aşadar, o să scriu, cum de altfel am mai menţionat şi în alte posturi de-ale mele, despre faptul că nu pot să scriu. Vorba lui Groucho Marx: As I said before, I never repeat myself.

- Ce faci, fă Oană, aici?
- Scriu.
- Ce scrii?
- O povestire despre faptul că sunt incapabilă să scriu.
- Şi iese ceva?
- A, da, am ajuns deja la capitolul zece!.

Cum toţi caută povestea vieţii lor în alţii, aşa caut eu povestea vieţii tuturor în mine. Dacă tot nu sunt în stare să fac nimic, măcar să fac ceva, nu?

Of, ce zădărnicie!

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.