Educație cu bâta

Nu știu cum să reacționez în fața răutăților oamenilor. Un eveniment neplăcut sau dureros, apărut brusc în viața mea, mă aruncă într-o confuzie soră cu ceața densă pe timp de noapte.

Primul impuls e să rup o scândură din gard și să-mi fac singură dreptate. Dar dreptatea nu se face cu parul, pentru că acesta nu conține creier.

Al doilea impuls e să mă calmez, să las gardul în pace și să scotocesc prin minte după un plan încâlcit, complex, pe deplin satisfăcător, menit să arunce viața persoanei ticăloase într-un supliciu fertil de regrete și învățături de minte. Orice victimă are această aroganță că-și poate reeduca răufăctorul prin răzbunare. Acel ”las că vede el” poartă în pântece sămânța luării aminte, a greșelii îndreptate. Doar că singurii oameni care învață din propriile greșeli, oricât de mici ar fi ele, sunt înțelepții. Și sunt puțini sub soare din acest soi nobil. Și niciunul dintre aceștia nu dă dovadă de răutate (poate doar accidental).

Al treilea impuls, după conștientizarea faptului că planurile complexe și pe termen lung anulează demnitatea și satisfacția obținută cu scândura smulsă din gard, e îmbrățișarea și acceptarea ideii că singura menire a roții e să se întoarcă la nesfârșit. Și mă consolez cu gândul că rămân superioară prin neimplicare în josnicia răzbunării, iar roata își va face treaba în locul meu, chiar dacă sunt șanse mari ca aceasta să aibă agenda ocupată, programând cazul meu într-un viitor îndepărtat, când în mine se va stinge văpaia supărării, iar vrăjmașul se va trezi pe cap cu o pedeapsă necunoscută, din care nu va învăța nimic.

Ultimul impuls e un amestec de resemnare, gust amar și, uneori, iertare, toate cele trei senzații fiind posibile sub îndrumarea directă a Timpului, care are acest puternic efect analgezic.

Nu știu niciodată cum să reacționez în fața răutăților oamenilor. Nu-mi plac primele două impulsuri, iar din această cauză în mine are loc un permanent conflict între empatie, ignorare și răzbunare, cu un deznodământ pe care foarte mulți îl numesc ”eu, dacă eram în locul tău, lustruiam podeaua cu el!”

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Un răspuns
  1. căpcă1 says:

    Ca să te ajut, îţi dau eu o idee : woodoo ! Cică are efect imediat ! Şi nu cere, ca resurse, decât nişte sânge de cocoş, oareşce gheare de aceeaşi aripată şi nişte ace . Eu zic că merită ! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>