Dincolo de viitor

Și-a așezat capul pe brațul drept, care se prelungește pe geamul deschis al mașinii. La capătul lui, degetele se mișcă de parcă ar fi scufundate în apa lină a unui râu. Chipul îi pare pierdut într-un somn adânc, iar sângele apusului îi bronzează pielea într-o lumină a depărtărilor.
Mașina se mișcă încet, scrâșnindu-și roțile pe pietrișul încă fierbinte după o amiază caniculară. Miroase a răcoare de seară, a oxigen parfumat de noapte. În jur, pustiu. Sub greutatea tălpilor, vegetația uscată devine crocantă. Câteva păsări își fac remarcată prezența, ca o muzică în surdină ce umple tabloul în detalii. Le aude fără să le asculte. Are obrazul lipit de braț, iar cu degetele mângâie valurile aerului de amurg. E obosită, dar nu ca și cum ar fi mutat un munte mai la vale, ci ostenită de sieși, ca și cum ar fi vrut. Peisajul arid din jur, cerul roșu ca o veioză cu abajur de catifea, viețuitoarele de seară ca o orchestră, vântul ca o trăsură, gândurile-i amorțite în ritmul cosmosului, toate acestea o decupează pe interior, împrăștiind-o peste tot în juru-i.

Apusul o invită la drum, undeva departe, dincolo de tot ce se lățește în zare.
Și-a deschis ochii și-l privește. Pe partea cealaltă a orizontului, o așteaptă acel ceva ce doar sufletele ostenite pot avea energia să răspundă chemării.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>