Despre Timp și alte zburătoare

Am acest prost obicei de-a scrie pe repede înainte, laconic, consumând ideile într-o vâlvătaie rapidă de cuvinte, din care nu rămâi cu nimic, nici măcar cu fumul. Cititorul abia se apucă de prima frază, că deja finalul îl apucă de urechi și-l învârtește până când acesta iese din text amețit și fără vreo impresie deosebită. Acest neajuns l-am luat tot din fugă, în timp ce alergam să țin pasul cu lumea în care m-am născut. Oamenilor grăbiți nu le poți spune povești cu prefață de două volume. Trebuie să-i oprești mergând, să le bați pe umăr și, dacă își fac timp să-și întoarcă puțin capul, să poți să le transmiți Enciclopedia Britanica dintr-o singură privire. Micul Prinț mi-ar da dreptate aici.

Comunicarea s-a ciuntit, s-a lipit de zid aproape de contopire, pentru a face loc timpului care zboară alergând pe toate cărările. Și de aici și handicapul meu. Dintr-un buștean de idee, iau toporul și fac un scobitor. În fond, scrisul nu mai aparține demult sufletului – cu mici excepții – ci merge și el direct în stomac, prin cavitatea bucală, unde, deseori, rămân bucăți mari de cuvinte printre dinți. Oamenii scriu tot mai mult pentru plăcerile trupului, și prea puțin pentru cele ale spiritului. Gumă de mestecat pentru creier.

Până și la această scriitură bat din picior, ca un copil care se plictisește să se comporte ca un om mare. În mine, stau la coadă nenumărate gânduri, așteptând să le scot și să le înșir pe hârtie, ca într-un fel de împlinire a lor, însă eu tot caut să pun punct și să n-o mai iau de la capăt.

Și dacă n-ați adormit până acum, vreau să închei textul (că deja bat din ambele picioare) cu o anecdotă care circulă pe seama lui Kant, referitor la femei, glumă pe care am găsit-o în ”Filosofia pentru bufoni”, de Pedro Gonzales Calero, și care n-are nicio legătură cu ce-am scris mai sus, ci doar așa, să nu plecați de aici căscând. Citez: ”Deşi Immanuel Kant s-a purtat întotdeauna cu o deosebită delicatețe şi politeţe faţă de femei, adevărul este că din părerile sale se putea întrevedea uneori o anumită misoginie amestecată cu umor. Astfel, îi plăcea să provoace doamnele, spunându-le că se putea demonstra, urmărind textul Bibliei, că femeile nu ajung în Rai, deoarece, conform unui pasaj al Apocalipsei Sfântului Ioan, în Ceruri s-a lăsat tăcerea timp de jumătate de oră. Aşa ceva ar fi imposibil dacă ar fi fost acolo o femeie, glumea Kant.”

P.S.:
Întrebare la Radio Erevan:
- Se poate face dragoste pe fugă?
Răspuns:
- Nu, pentru că un bărbat cu pantalonii în vine fuge mai încet decât o femeie cu fusta ridicată.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
2 Răspunsuri
  1. mihai says:

    Frumos, dens, proaspăt și viu, ca o rafală de vânt venită din largul mării

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>