De cât e nevoie?

Până nu demult, minimalismul era pentru mine doar artă în domeniul designului de interior. Când auzeam de termenul acesta, vizualizam mental o casă cu geometrie monotonă, sobră, câteva obiecte de mobilier și decor, maxim trei culori și cam atât. Stilul nu părea să solicite prea multă imaginație, și nici să facă risipă de material. Ignoranța mea se simțea bine, era mulțumită de sine.
Între timp, am descoperit că sentimentul pe care îl nutresc de ani buni, și care e tot mai acut, se numește.. minimalism.
Minimalismul, adicătelea nevoia de-a te descotorosi de tot ce ți-e inutil și a păstra doar ce ți-e necesar. Pe toate planurile: oameni, haine, cărți, mâncare, case, sentimente și orice e nevoie pentru un trai simplu și bun.

Minimalismul este o filosofie și un stil de viață prin care respiri bine și care te ajută să nu te (mai) atașezi de lucruri, într-o lume în care consumerismul e din ce în ce mai agresiv. Iar eu asta fac de ani buni, arunc tot ceea ce nu-mi mai folosește. Îmi reduc existența la simplitate. Trăiesc cu mai puțin. Viața mea nomadă din ultimii ani m-a făcut să conștientizez inutilitatea cantității, a obiectelor pe care le adunăm în neștire, la care nu renunțăm din cauza unui atașament absurd (le păstrăm pentru mai târziu, poate ne trebuie la ceva, nu?).

Japonezii au făcut deja o obsesie pentru minimalism. Există și o explicație pentru asta: în țara cutremurelor, e bine să nu ai multe obiecte prin preajmă. Ce-i drept, conceptul e dus nițel la margine, dar tot arată bine. Te uiți la poze de genul ăsta și parcă primești mai mult oxigen.

Sursa foto: Pinterest

Mai bine de jumătate din ceea ce am avut nu mi-a mai folosit la nimic. Au ocupat loc, au sufocat și urâțit spațiul deja îngust. Și mi-au făcut mutările un chin.

Încă mi se pare că am prea multe lucruri care nu-mi folosesc la nimic. Încă arunc. Și ce-mi place! Paradoxal, golesc spațiul exterior ca să-mi fac mai mult loc în interior. E destulă întindere în mine, mai încape destulă cunoaștere (hăt!), dar tot simt că trebuie să fac curățenie în jurul meu. Să aibe pe unde să intre cunoașterea asta, să nu blocheze intrarea, înțelegi?

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>