Umorul negru îmi face viaţa mai roz

“- Da’ dumneavoastră ce doriţi?
- O funie, să mă spânzur.
- Aveţi tavan înalt acasă? Nu ştiţi? Atunci luaţi-o pe asta: are doi metri, ar trebui să vă ajungă, mai zice, scoţând o sfoară de cânepă dintr-un raft. Are ştreangul gata făcut, nu mai trebuie decât să vi-l puneţi de gât.”

“- Şi cu desenul ăsta de la grădiniţă ce-i? Un drum care duce la o casă cu poarta şi cu ferestrele deschise, cer albastru, soare strălucitor.. Niciun pic de poluare, niciun nor în desenul tău? Unde sunt stolurile de păsări migratoare care ni se găinează în cap cu gripă asiatică, unde-s radiaţiile, atentatele teroriste?”

“Cu pămătuful în mână, şterge alene praful de pe o etajeră pe care sunt expuse lame de ras pentru tăiat vene. Unele sunt foarte ruginite. Lângă ele, un cartonaş: Chiar dacă nu tăiaţi prea adânc, tot vă alegeţi cu un tetanos.

“Sinuciderile noastre sunt garantate! Mori sau primeşti banii înapoi.”

“- Ce machetă?
- O machetă pentru un parc de distracţii pe tema sinuciderilor.
- Cum?
- Ar fi ca un bâlci, dar pentru oamenii care vor să-şi pună capăt zilelor. La standul de tir s-ar vinde bilete pentru cine vrea să stea de ţintă. Orgine uriaşe ar intona toată ziua doar imnuri funerare. Catapultele ar arunca oamenii în aer ca pe nişte bolovani, pe deasupra oraşelor. Aş construi şi un parapet gigantic, de pe care să se arunce îndrăgostiţii ţinându-se de mână, ca de pe stâncile ţărmului.”

“- La mulţi ani, Marilyn! De-acum ai cu un an mai puţin de trăit!”

“- Seara, suit pe pervazul de la camera noastră, îmi place să privesc cum se aruncă oamenii din turnuri. Dau perdeaua la o parte şi mă uit la ei cum se preling cu bolovanul de ciment la gleznă: parcă-s stele căzătoare! Când ia bătaie echipa noastră, sunt şi mai mulţi: cad ca grăunţele de nisip. E tare frumos.”

Fragmentele de mai sus fac parte din cartea “Magazinul de sinucideri”, de Jean Teule.

Un Olimp la curtea regelui Arthur

Grandoarea cu care Regatul Unit al Marii Britanii a organizat festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice (competiții născute și crescute la pieptul Greciei Antice) mi-a adus aminte de un dialog dintr-un film regizat de Woody Allen – ”Stardust Memories”. Schimbul de replici are loc la un interviu, între un ziarist și personajul jucat de Woody:

”- Multă lume v-a acuzat că sunteți narcisist.
- Știu că lumea consideră că sunt egocentric și narcisist, dar nu-i așa. Dacă m-aș identifica cu un personaj mitologic grec, nu ar fi Narcis.
-Dar cine ar fi?
- Zeus.”

Când umorul e ca nisipul din clepsidră

Mă gândesc că ar trebui să postez astfel de imagini mai des, pentru c-am o slăbiciune pentru replicile din filme. Replicile bune. În general, spectacolul dialogului mă fascinează mai mult decât celelalte elemente artistice ale cinematografiei.

Imaginile de mai jos fac parte din filmul ”Design for living” (1933), în regia lui Ernst Lubitsch.

P.S.: Cred c-o să mai revin cu screenshoturi din filmografia lui, pentru că aceste delicatese nu trebuie uitate sub mormanul rânced al filmelor de duzină.

Umorul britanic ar trebui predat în școli

Era să spun că am râs o oră încontinuu, dar nu știu cât timp a trecut de fapt, pentru că n-am râs în fața ceasului.

Beethoven, Mozart, Chopin, Liszt, Brahms, Schumann, Schubert, Mendelssohn and Bach. Names that will live forever.
But there is one composer whose name is never included with the greats.
WHY IS IT the world never remembered the name of Johann Gambolputty-de-von-Ausfern-Schplenden-Schlitter-Crasscrenbon-Fried-Digger-Dangle-Dungle-Burstein-von-Knacker-Thrasher-Apple-Banger-Horowitz-Ticolensic-Grander-Knotty-Spelltinkle-Grandlich-Grumblemeyer-Spelterwasser-Kürstlich-Himbleeisen-Bahnwagen-Gutenabend-Bitte-eine-Nürnburger-Bratwustle-Gerspurten-Mit-Zweimache-Luber-Hundsfut-Gumberaber-Shönendanker-Kalbsfleisch-Mittler-Raucher-von-Hautkopft of Ulm?

O replică dintr-o scenetă a grupului britanic Monty Phyton.

Acum, după atâta râs, dacă aș dori să mă întristez spre exemplu, m-aș uita la o comedie americană.

Romania’s got screwed up

Finala Românii au Talent mi-a adus aminte de-o anecdotă care îi este atribuită lui Diogene, anticul filozof cinic. Nu știu dacă voi o să vedeți în ea forma caricaturală a ceea ce s-a întâmplat vineri seara, dar eu găsesc în ea o hilară asemănare.

Cică odată Diogene se uita la antrenamentul de tir al unui arcaș care nu nimerea nicio țintă. Dându-și seama de lipsa de pricepere a trăgătorului, Diogene s-a dus și s-a așezat în dreptul țintei.
- Pleacă de-acolo sau vei fi rănit! l-a luat la rost arcașul.
- Dimpotrivă, ținând seama de cât de prost tragi, este singurul loc în care mă simt în siguranță! a replicat Diogene.