Cum curge lavă din cer

E atât de cald astăzi, chiar și la ora asta, încât:

- Timpul, care de obicei țopăie și zburdă de nebun, ca scăpat din cămașa de forță, acum zace dilatat și contractat, prin boscheții uscați și printre crăpăturile buzelor.

- Roțile mașinilor văd la semafoare Fete Morgana în chip de arbori de cauciuc, transformându-și dioxidul de carbon în sifon cu gheață și dulceață de afine.

- Păsările au naufragiat prin cotloane de șobolani, smulgându-și penele și legându-le într-un evantai cu miros de aer condiționat.

- Blocurile nu mai adie în vânt, ci au încremenit în țepușele razelor de soare, cu broboane de vară pe la tâmplele etajelor superioare.

- S-au topit covrigii în cozile câinilor.

- Gunoaiele s-au descompus în pietricele de diamant, ce se oglindesc în privirile cerșetorilor cu stomacul lipit de coloană.

- Verdele a fugit din frunze și s-a aruncat în albastrul mării negre.

- Morgile s-au aglomerat cu cimitire golite.

- Eu stau ghemuită în congelator, alături de piept de pui și legume mexicane.

Atelierul unei Doamne

Nu cred că o știi pe Iulia, dar e bine că ai intrat pe acest articol, căci vei avea plăcerea să cunoști o femeie inteligentă, cu o sensibilitate aparte și, cum am descoperit recent, foarte talentată.

Pe Iulia, moldoveancă autentică din inima Iașilor, o cunosc de câțiva ani, nu foarte mulți, deși între timp am descoperit c-o cunosc de-o viață întreagă. Sensibilitatea ei aparte pentru artă, pentru frumos și pentru tot ceea ce e bun în viață mi-a apropriat-o de suflet, în ciuda distanței mari care s-a pus plocon între noi.

Dar altu-i motivul pentru care te-am adus aici. Vreau să te anunț că Iulia s-a apucat de scris povești. Nemuritoare. A fost o mirare chiar și pentru ea când și-a dat seama că poate. Nu bănuia nimic. A aflat întâmplător, dintr-o ambiție care, în fapt, era o timidă curiozitate ieșită la suprafață din cotidianul anost al societății în care trăim.
Dar pentru a așterne pe lume nemurire, ca un adevărat culegător de folclor și magie, Iulia și-a făcut rost de o mașină de cusut și, cu înflăcărare, s-a pus pe scris povești. Dar nu oriunde, ci într-un atelier. Al Doamnei. Din zori și până-n seară, de la miezul nopții și până la amurg, de căscau stelele pe cer și ea nu mai termina. Folclorul, frumosul, bine, soarele, autenticitatea scăpărau din mâinile ei, de ziceai că lucrează la fierărie, nu la mașina de cusut. Exact cum îi șade bine unei moldovence iubitoare de pământul din care a ieșit.

Însă vorbele mele sunt de prisos. Mai bine te uiți aici mai jos, cu imaginația ta și cuvintele ei. Câteva dintre ele sunt model unicat, care stau în biblioteca virtuală în așteptare de cititori pasionați.

Sper să vrei să rămâi aproape de Iulia, căci mai are multe de scris. Eu sigur o să fiu prin preajma ei, pândind-o prin crăpăturile atelierului, să văd cum coase la mașină prințesele, regii, zmeii, pădurile, florile, zânele, natura, universul..

Zeul melcilor

Plimbarea de seară pe malul mării, imediat după ploaie, s-a dovedit a fi o delectare neașteptată, nu atât prin peisajul solitar de un albastru-cenușiu limpede, cât prin faptul că am urmărit emoționată salturile copilărești ale delfinilor care și-au găsit de treabă prin acel golf din Eforie Sud. Am privit cu drag și fascinație acești copii ai apelor nemărginite, care zburau deasupra valurilor și dispăreau chicotind în apă, de parcă se jucau de-a v-ați ascunselea printre tufele de alge de pe fundul mării, făcându-ne în ciudă nouă, adulților, pentru care copilăria e o cutie urcată în pod, peste care s-a așezat praful și de colțurile căreia păianjenii și-au întins corturile de mătase.

După minute bune de contemplare, m-am îndepărtat de mal zâmbind a fericire simplă și intensă, lăsând în urmă delfinii jucăuși, la care urma să mă întorc neapărat a doua zi, sau după următoarea ploaie, când cerul albastru se va fi scurs în mare și va fi transformat silueta orizontului într-un tablou impresionist.

Mașina era parcată sus, pe malul înalt de pământ, astfel încât am cotit după barul de pe plajă și am urcat treptele de piatră ciobită, pe mijlocul cărora o puzderie de melci se plimbau ca pe bulevard. Unii, strânși în bisericuțe, discutau cât să audă doar ei și nimeni altcineva care s-ar fi aflat în trecere, alții mai solitari se târâiau în liniște, contemplând vastitatea trotuarului și albastrul nedefinit care se ondula în depărtare, printre verdele frunzulițelor de iarbă. De jur împrejur, parfumul ploii plutea în aer și în tot cartierul de case locuite de melci, care împânziseră trotuarul ud mai ceva ca ciupercile.
De teamă să nu strivesc vreo casă rătăcită pe trotuar, am pășit cu mare băgare de seamă, astfel încât, până să ajung sus, trecuse mai bine de un sfert de ceas. Ajunsă la înălțime, am privit marea încă o dată, sărutând-o în gând și m-am întors spre locul unde era parcată mașina. Însă, nici n-am făcut bine doi pași spre locul respectiv, căci numai ce-mi aud urechile: ”cranț, cranț, cranț, cranț..!”. În urma mea, doi tineri sportivi își făceau antrenamentul de seară urcând treptele în alergare.
Amin!

Vând creier

Am închis ușa în urma mea și am ieșit în stradă. Plouă cu frig. Mi-am ridicat gulerul de la palton, mi-am strâns eșarfa mai bine în jurul gâtului și am pornit.

O iau de la capăt. Îmi caut alt culcuș în care să-mi încălzesc picioarele și să-mi dezgheț inima. Și mintea.

Îmi caut alt loc de muncă în București. Mi-am luat la revedere de la colegi și am plecat, pe ușa aia pe care am închis-o în urma mea. Plouă și e frig pentru că orice (re)început e greu, mai ales într-un oraș cu oameni flămânzi și interese meschine.

Nu sunt proastă. Pot și îmi place să muncesc. Pot și îmi place să scriu. Pot și îmi place să fiu mai bună decât ceilalți. Și în general sunt mai bună decât ceilalți. Pentru că am mintea deschisă, am logică, rațiune, intelect, respect, bun simț, seriozitate și bune intenții. Și talent. În general, am o modestie ușor modestă.

Acest text este pentru oamenii din online care caută un om bun ca mine. Știu comunicare, social media, copywriting și alte asemenea cuvinte care se întind pe pâine și se mănâncă la micul dejun, cu tot cu cafea neagră, demidulce. N-am experiență de câmp de război, dar am mintea tăioasă ca o baionetă.

Așadar, caut job. Am nevoie de puțin ajutor să răspândesc acest mesaj, să ajungă unde trebuie. Poate cineva are nevoie de mine, poate lipsesc dintr-un puzzle. Am și CV, dar nu-l pun aici, ci o să-l trimit la timpul potrivit acolo unde va fi nevoie. Dar, pentru a mă lipi în golul geometric, am nevoie să mă ajutați cu un share sau tweet sau ce mai considerați că poate fi oferit ca mână de ajutor. Doar dacă doriți, nu e obligatoriu să fiți buni samariteni! Dar vă mulțumesc. Măcar și pentru faptul că ați ajuns la rândul ăsta și ați citit tot textul, Cine știe ce iepure sare din tufișul 2.0.

Daţi-vă gândurile mai încet să auziţi ce-am scris!

* Elena Udrea a fost huiduită de spectatorii prezenţi la Romexpo în momentul în care Lucian Bute a încercat să-i mulţumească pentru organizara meciului de box. –
Motivul era unul cât se poate de întemeiat: oamenii erau revoltaţi pentru că în ring urcase boxerul Jean Paul Mendy, şi nu Elena Udrea.

* Japonezii au inaugurat, în parcul de distracţii Fuji-Q, cel mai abrupt montagne russe din lume. – E încă un mod de-a arăta că, orice s-ar întâmpla în ţara lor, ei vor fi mereu la înalţime.

* David Beckham a devenit tată pentru a patra oară. Victoria a născut o fetiţă. – Ăsta da fotbalist serios! E golgheter până şi la el în familie.

* O companie din Coreea de Sud a construit câteva cinematografe unde se vor putea viziona filme 4D şi unde spectatorii vor putea experimenta senzaţiile din film. – Se speră astfel într-o dezvoltare a industriei filmelor porno.

* Încă una cu Elena Udrea – Prezentă sâmbătă la Braşov pentru a semna contractul de finanţare pentru viitoarea Filarmonică, Elena Udrea a fost pusă într-o situaţie stânjenitoare de către autorităţile braşovene. Aceasta a fost aşezată la o masă care nu avea tăblie în faţă, Elena fiind îmbrăcată într-un costumaş cu fustă mini. – Scopul autorităţilor a fost să vadă cu ce fel de c***e conduce Elena ministerul.