Diplomă în trei straturi

Se spune că omul cât trăiește învață. În fiecare clipă, în fiecare oră, zi, lună, an, deceniu, omul nostru (proverbul n-a precizat cine e omul respectiv, unde locuiește sau câți ani are) se apleacă pe drum după învățăminte, le culege și le bagă în traistă. Și o duce așa mult și bine până pe la vreo 70-80 de ani când, cu desaga doldora de lecții, se pregătește să-și dea examenul vieții, pentru ca mai apoi să profeseze în domeniul pentru care a studiat asiduu aproape un veac. Și de nicăieri, ca o ploaie de vară, apare Moartea mirosind a fân proaspăt cosit. Îl ia de braț și dă să plece cu el, moment în care omul nostru se trage înapoi, vădit contrariat.

- Haide, că n-avem timp de pierdut! Dezbrăcarea și în cer cu tine!
- Păi bine, bre, Moarteo, acuma când mi-am dat și eu examenul pentru că, uite, am învățat o viață întreagă, tu apari așa nepoftită, mirosind a iarbă, și cu intenții din astea fataliste? Eu ce fac acum cu diploma asta? Pentru ce am muncit atâta?

Și Moartea îl apucă de data asta mai bine de braț și îl trage după ea, mormăind obosită:
- O iei cu tine sus, că în Grădina Raiului avem și wc-uri.

Mam’ mare, mamițica și tanti Mița

Un grup de doamne la vreo 40 de ani, într-o sală de ședințe, către o vulpoaică de vreo 65, slabă, îmbrăcată într-o fustă atât de scurtă încât, dacă s-ar fi aplecat puțin, i s-ar fi văzut spinarea și poate și puțin ceafa, dată cu aramă pe fața și cărbune în jurul ochilor:
- Și ce mâncați de sunteți așa slabă? îndrăznește una dintre cucoane, acoperindu-și aproape instinctiv burta care i se revarsă peste cureaua prinsă cu sârmă ghimpată.
- Orice poftesc. Mănânc ciocolată, prăjituri, fripturi, tot ce am eu chef și când am chef! răspunde vulpoaica în timp ce pieptul i se umflă de mândrie, ocupând tot mai mult spațiu din sală.
- Sunteți prima persoană pe care o invidiez, sincer vă spun! Și uitați-vă la mine, că am și eu o vârstă! intervine o a doua cucoană, năpădită și ea de o epidemie de slănină.
- Eh, ce să zic acuma? Așa sunt eu.
- Ce zodie sunteți? Nu vă supărați că vă întreb! își face curaj o a treia madam, cu ochii ușor umeziți de admirație și pizmă.
- Sunt capricorn.
- Ei, vedeți, explodează aceasta din urmă, ca lovită de o bucată de revelație care zbura chiar atunci prin zonă. Asta este, de la zodie vi se trage! De aia vă permiteți să mâncați atâta și să fiți atât de slabă!

Cea mai bună glumă proastă

De ceva vreme, îl suspectam că-i umblă mâinile prin buzunarele alteia. Buzunarele de la piept. Nu aveam dovezi concrete, dar mici detalii îmi săreau în ochi precum puricii. Am ezitat să-l confrunt până când nu aveam să găsesc mâța moartă în păpușoi, pe care urma să i-o bag sub nas și să-i spun cu acea satisfacție de vag masochism: ”ți-am zis, fraiere, că te prind?”. De foarte multe ori mă mânca pielea să mă arunc în urechile lui cu vocea mea afurisită, să-i tocesc creierii cu suspiciunile mele care, fără a avea totuși o bază reală, îmi mâncau inima plină de fiere.

Însă, într-un moment de înțelepciune, mi-a venit ideea să iau legătura cu femeia în jurul căreia masculul meu îi înjgheba ditamai curtea, fără îndoială plină cu flori. Fără să stau prea mult pe gânduri, am abordat-o pe domniță pe chatul facebookului și, după câteva schimburi de cuvinte pline de politețuri, ne-am dat seama amândouă că n-are rost să limităm subiectul conversației pe internet și că o discuție matură ar trebui să aibă loc față în față, așa cum se cuvine între actuala iubită și amantă. Spre surprinderea ei, m-am oferit s-o invit la mine acasă și astfel să-i facem împreună o surpriză masculului care, în fond, nu avea nicio vină că eu reprezentam un caz banal de paranoia. Zis și făcut.

La ora stabilită de mine, ea apăsa butonul soneriei cu încrederea unei femei care simte că face un bine umanității și întregului univers, prin arborarea steagului alb. El, surprins de sunetul venit pe neanunțate, beli ochii la mine, căutând un răspuns instinctiv. Am dat din umeri nepăsătoare și i-am făcut semn să deschidă ușa mai repede. S-a ridicat cu fața țuguiată, deschizând ușa prevăzător.
- Bună seara! glăsui femeia cu un zâmbet pe față, de îi ajungea până la ceafă.
El înțepeni ca secerat.
- Ce caută EA aici??? îl întreb eu cu stupoare, scăpând din mână paharul cu vin.

Monoteism de hârtie

Şi cum mergeam noi aşa prin hipermarket, îi spun:

- Mergi şi caută-ţi ce ai nevoie, că eu rămân aici prin zonă.

Şi se duse.

Peste ceva timp, aud cum urlă telefonul în geantă.

-Aloo? răspund languroasă, ca o mâţă care se întinde la soare cu burta plină.
- Unde eşti, măi? se răsteşte el iritat. De o oră te caut!

Şi acum urmează scena biblică în care Iisus, în vârstă de 12 ani, le explică părinţilor, care-l căutau disperaţi, ce caută el în templu, în casa Tatălui său.

- Cum adică unde sunt? Ar fi trebuit să ştii că sunt la altarul cu agende, unde mă închin eu mereu când intru într-o bibliotecă sau într-un magazin mai mare, ca acesta în care ne aflăm.

Într-un final ne-am regăsit, iar el a învăţat că fiecare femeie are zeul ei.

Pilotul şi ardelenii

- Puteau şi ei să caute pe telefon unde se află, au stat aşa şi au aşteptat ca momâile!
- Cine?
- Ăia care au supravieţuit. Aveau telefoane, puteau să intre pe google map şi să afle în ce prăpastie şi-au zdrobit oasele!

Între timp, victimele se zbăteau între groapă şi patul de spital. S-a început căutarea lor cu grijă, să nu le scape vreun indiciu. Au luat o lupă în mână şi au pornit în căutarea urmelor.

- E o glumă sinistră, nu?
- Suntem în 2014, ce mare rahat să cauţi pe telefon unde te afli? Semnal e peste tot.
- Eşti cinic. Sau idiot.
- …!

Victimele aşteptau. Unii, care încă mai aveau baterie pe telefon, căutau semnal 3G prin pădure. Pentru că afară era ger, iar sângele păta zăpada albă ca laptele, lucru foarte neplăcut de altfel, s-au întors la adăpost, în cabina contorsionată. O femeie îşi pilea unghiile rupte din carne cu o bucată de fier desprinsă din uşă.

Echipele de salvare aruncaseră lupa cât colo şi trecură la planul B – căutarea pe google. Cum locaţie aeronavă prăbuşită nu dădea niciun rezultat potrivit, şi-au îndreptat atenţia către gura de şarpe. Eforturile lingvistice ale folclorului pot da rezultate extraordinare uneori.

Un bărbat reuşi cu greutate să găsească o liniuţă de semnal. Se conectă la internet şi deschise aplicaţia de facebook. Doar 3 likeuri la poza cu el rânjind lângă un cadavru pe masa de disecţie. Oamenii nu ştiu să se relaxeze, gândi. Un alt bărbat cu maxilarul rupt se chinuia să râdă la gluma unui coleg care îşi rotea piciorul rupt de parcă ar fi ţinut în mână o morişcă.

- Oamenii se aflau în şoc traumatic, cum să acţioneze în mod lucid? Cred că abia au reuşit să se adune şi să sune la 112. E absurd!

Echipele de salvare se căutaseră şi prin buzunare. Din nefericire, avionul nu se prăbuşise nici acolo. Un pădurar, care ieşise la vânătoare de rinoceri, văzu, prin întunericul înecat în ceaţă, fuselajul verde fosforescent al avionului, care se cocoloşise în braţele unor copaci. Salvatorii s-au aşezat cu toţii în genunchi şi au mulţumit Domnului pentru ajutor. O babă, care ieşise cu o lopată pentru a da zăpada la o parte prin pădure, citi câţiva psalmi dintr-o cărticică de rugăciuni, pe care o purta mereu la guma strânsă a chiloţilor.

Pilotul se chinuia să-şi facă un transplant de inimă pentru a supravieţui printre fiarele încâlcite, care se i încolăciseră prin intestine. Din păcate, rana din dreptul inimii era mult prea deschisă, astfel că, deşi pilotul reuşea de fiecare dată să fixeze organul la locul potrivit, acesta se desprindea şi se rostogolea la picioarele sale, care se aflau în partea cealaltă a avionului.

Supravieţuitorii au ajuns într-un final la spital, după ce au pus mână de la mână şi au strâns de o sticlă de whisky şi câteva pachete de ţigări, pe care le-au vârât salvatorilor pe sub uniforme. Deşi iniţial au strâmbat din nas, într-un final aceştia i-au urcat într-o căruţă trasă de doi porci mistreţi şi i-au cărat la primul dispensar din apropiere.

P.S.: Dacă ţi se pare absurd scenariul de mai sus, uită-te la ştiri şi-o să-ţi treacă.