Bud Spencer din Carpați

Mult tărăboi cu Cristian Popescu Bud Spencer Piedone ăsta, căruia îi clănțăne dinții să apuce iar, dintr-o mușcătură zdravănă, fotoliul de primar al sector 4. Asta după ce, în noiembrie anul trecut, țara îl trăgea de picioare să-l azvârle afară din primărie, iar el se ținea cu dantura încleștată de mânerul scaunului pe care-l tăbăcise de la atâta folosință în scop personal.
Acum, că judecătorii i-au interzis să candideze, traducându-i prin această decizie un binemeritat ”băi, Popescule, întrucât moralitatea ta s-a stricat, ne revine nouă sarcina să-ți tragem un șut în cur și să te trimitem acasă, în cămașă de forță și cu cheia franceză la gât, iar pe hotărârea judecătorească să-ți punem diagnosticul de ticăloșie patologică”, Piedone a intrat furibund pe facebook amenințând că doar mort îl poate opri cineva din a pune mâna pe ciolanul cu carne. Practic, el a scris o poliloghie de genul bla bla bla, pentru ca la finalul materiei fecale să încheie cu următoarea frază, care denotă nu neapărat mârșăvie și josnicie, ci poate chiar și o serioasă problemă de ordin psihologic, dacă nu chiar psihiatric: ”Aveți încredere, merg până la capăt!”

Așadar, în timp ce o majoritate copleșitoare din cetățenii acestei țări urlă la el, încercând să-l izgonească departe, cât mai departe, în inima pădurii, într-o grotă undeva, de unde să nu mai iasă niciodată la lumina soarelui, PP (Popescu Piedone) se uită după rândunele, mai ales acum că a venit primăvara.

În ceea ce privește sentimentalul și emoționantul ” Ei bine, nu au decât două opțiuni, să mă omoare sau să mă lase să trăiesc în pace să mă supun judecății de apoi dvs..”, mă gândesc că doamna cumătră Moartea ne oferă spre analiză ceea ce eu l-aș putea numi spiritul Piedone, concept care are multe rădăcini în cotidianul nostru autohton. Acest spirit se găsește în tot neamul, nu doar în sectorul 4, și îl prezint eu în câteva cazuri:

* Cazul ”Viorele, au, piciorul!”, în care o babă a fost violată de un vecin care, văzând-o pe bătrână cum țipă, i-a zis: ”A, nu vrei, n-ai poftă? Lasă că-ți fac eu poftă! ”. Deși pofticiosul n-a fost intervievat pentru un drept la replică, cu siguranță ar fi răspuns că ea sigur și-a dorit foarte mult partida de sex, dar i-a fost rușine să recunoască, să nu pară ”din aia”.

* În cazul acelor bărbați care au trecut de a doua, a treia, a patra și a cincea tinerețe și care se află în faza de negare a cifrei din buletin. Sunt acele persoane care se îmbracă cu blugii luați de la turci prin anii 90, când erau bișnițari, cu tricouri mulate, de preferință ”de puta madre”, la care asortează ochelarii de soare – stil mafiot – și fețe boțite de la prea multă prună de cazan. Sunt acei bărbați care mai au doar ideea unei erecții atunci când o tipă mișto trece pe lângă ei și care își spun în gând, după ce întâlnesc privirea scârbită a fetei, că: ”Asta mă vrea! Mult!”

* În cazul foștilor: politicieni, directori, funcționari, vedete, soți, amanți etc, care nu înțeleg și nu mai au discernământul să priceapă că s-au ramolit, s-au stricat, că vremea lor a trecut, că locul lor e ocupat, că rolul lor s-a încheiat, că e cazul să coboare de pe scenă și să lase aplauzele sau fluierăturile altor personaje, că papa, la reverede, gudbai.

Spiritul Piedone e antimioritic pentru că, în loc să-și accepte destinul ”Şi de-a fi să mor/ În câmp de mohor,/ Să spui lui vrâncean/ Şi lui ungurean/ Ca să mă îngroape/ Aici pe-aproape”, el e trufaș și nesăbuit: ”Da’ ce, eu îs mai prost?”

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.