Author Archive

De cât e nevoie?

Până nu demult, minimalismul era pentru mine doar artă în domeniul designului de interior. Când auzeam de termenul acesta, vizualizam mental o casă cu geometrie monotonă, sobră, câteva obiecte de mobilier și decor, maxim trei culori și cam atât. Stilul nu părea să solicite prea multă imaginație, și nici să facă risipă de material. Ignoranța mea se simțea bine, era mulțumită de sine. Între timp, am descoperit că sentimentul pe care [ ... ]

Călătorie către lună și imediat după colț

Pui în rucsac câteva haine, o carte, aparatul foto și căștile audio. Banii sunt în buzunar, lângă telefon. Nu prea mulți, dar destui cât să mănânci și să adormi sub o pătură. Te urci în tren și aștepți fluierul de pornire. E drumul lung, dar și tu ai destulă viață de umplut. Ajungi la destinație și cobori fără prea multă grabă. Cerul e senin, dar niște nori din vată de zahăr [ ... ]

Pentru cine bat clopotele

Cadavru, hoit, leș, mortăciune. O serie de sinonime pentru aceeași putreziciune. E un cadavru viu, fără viermi sau putoare de nesuportat. Cel mult, miroase vara a transpirație, dar de obicei emană un parfum scump. Pe stradă pare un om normal, nu iese în evidență decât cu mașina scumpă și costumul fin. În realitate, pe sub piele, pute a stricat, deși carnea îi este sănătoasă din punct de vedere medical. Orice [ ... ]

O crimă perfectă

Unghiile mele lungi țopăiau strident pe marginea de piatră al ghișeului poștal în fața căruia mă aflam. Doamna de dincolo de geamul slinos căuta cu un deget niște litere pe tastatură, de parcă acestea s-ar fi pierdut printre munții de dosare, hârtii și firimituri de pâine uscată. Pe perete, un ceas îmbătrânit anunța că eternitatea e pe drum, ajunge imediat. În spatele meu, o tanti de vreo 50 de ani [ ... ]

Spovedanie și rose demidulce

În fiecare noapte scriu enorm, fără încetare, ca o turbată. Zeci de pagini albe în care îngrămădesc laolaltă cuvinte subțiate, stâlcite, sufocate de virgule și puncte, până în colțul de jos, acolo unde îți umezești degetul să întorci foaia și rămâne cerneala ca-ntr-o ceață de amurg. Se întâmplă uneori să mi se arunce zorile-n păr, ca scuturate în primăvara zilei, iar eu, năucă și dementă, nu mai termin de scris. [ ... ]