SC Abator România SA

..de unde SA vine de la Societate pe Acțiuni de Interes Personal.

Citesc despre epidemia asta de pestă porcină și mă îngrozesc. S-a ajuns, în mod oficial, la 580 de focare de infecție și peste 78.000 de porci uciși. Voi vă dați seama ce înseamnă să fie ucise atâtea animale, aveți dimensiunea dezastrului? Dacă nu locuiți la țară sau nu aveți rude pe acolo, cel mai probabil nu înțelegeți groaza mea. Să vină niște indivizi îmbrăcați ca niște cosmonauți, să-ți ia animalul din curte, cu forța, și să ți-l omore, ei bine, asta e o tragedie. Într-o țară preponderent rurală, cu multă sărăcie, unde hrana de zi cu zi a țăranului român este susținută, într-un procentaj destul de mare, de ceea ce crește și cultivă în propria gospodărie, treaba asta înseamnă o nenorocire mare. Din experiență vă spun că, un astfel de animal crescut pentru consum, în propria curte, la o greutate de aproximativ 100 kg, hrănește o familie normală undeva de până la jumătate de an (totul se consumă, de la grăsime până la carnea macră).
Nu mai zic de cei care au ferme, care au mulți angajați, oameni care acum și-au pierdut brusc și violent locul de muncă, căci statul va despăgubi proprietarul cu o sumă modică  și aia abia după 3 luni, iar România nu va mai putea să exporte, timp de 3 ani, carne de porc. Preț la raft, pe viitor, la carnea de import? Întrebare retorică.

Vorbeam cu maică-mea de situația asta și îmi zicea că nenorocirea de acum îi aduce aminte de povestirile bunicului ei, despre colectivizarea din România de după ’49, despre cum comuniștii au venit și le-au luat cu forța toate animalele din gospodărie, lăsându-i în disperare și sărăcie. Să ajungi în 2018 și să vezi cum o epidemie, care putea fi stârpită rapid, te trimite înapoi în timp, în perioada comunismului abuziv și torționar, și tu să nu poți face nimic, să te simți neputincios și în groază, flămând și mai sărac decât erai.

Mă gândesc cu ciudă că scandalul cu #muiepsd a inflamat toată țara, trezind instinctul de dreptate și corectitudine al românilor, însă treaba asta, cu o dimensiune mult mai tragică și mai periculoasă din punctul meu de vedere, nu tulbură decât câțiva jurnaliști. Pare mai important să te simți furios că polițiștii ți-au dat jos o plăcuță de înmatriculare. Dacă aș fi avut mașină, aș fi scris și eu #muiepestaporcină, poate avea același ecou.

Vreau să vă mai zic o treabă și cu asta închei. Cei de la recorder au făcut unele cercetări. Citiți tot articolul din link, dar rețineți și asta, pe scurt:

- ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) putea trebuia să oprească epidemia de pestă porcină, încă de la primele semne;
- Geronimo Brănescu este șef la ANSVSA și prieten foarte bun (chiar fost asociat) cu Sorin Paul Stănescu;
- Sorin Paul Stănescu deține firma Farmavet;
- Toți dezinfectanții pe care statul i-a cumpărat pentru combaterea epidemiei au fost achiziționați de la Farmavet;
- Nu se știe sigur dacă dezinfectanții au fost testați pentru eficiență, n-a zis nimeni da (Hexi Pharma anyone?);
- Conform libertatea.ro,  Sorin Paul Stănescu va fi, pe 26 august, nașul de cununie al fiului lui Liviu Dragnea.

P.S.: #muiepestaporcină

România lu’ 2018 în câteva imagini

Trăim într-o țară cu salarii mici, oameni mici, gânduri mici. România cu mici.

Pădurea Căcâna

Sediul Central Căcâna

După atâția mici, te ia setea. Merge cu bere.

Un țap de bere. Un țap neispășitor. Sau neispășit.

Femela

Și alte asemenea animale din gospodărie, care vor fi sacrificate în cele din urmă și transformate în mici. Pentru poporul flămând.

(Î.)P.S.

Precum un copac solitar pe malul stâncos al oceanului

Și totuși. Singura modalitate de-a scrie sincer și cu talent e să strivești sub călcâi toate inhibițiile și prejudecățile. Să le presezi până țâșnește sângele mocirlos din ele.

Binecunoscut truism printre scriitori, dar fantomă care bântuie printre neinițiați prostănaci ca mine. E genul ăla de revelație pe care o primești sub formă de deja-vu. E genul ăla de nefecunditate pe care o primești sub formă de blocaj. Vrei să scrii, dar paula. Sau scrii, dar e o porcărie. Și până să decidă ceilalți cum ești, tu te știi deja șoarece de câmp.

Narcoticele au rolul lor. Furia e un narcotic. Sau obsesia. Sau trauma. Sau paharul cu bere din fața mea. Tărie n-am. Nici de caracter. De fericire n-am auzit nimic. Nici c-ar ajuta, nici c-ar exista. Dar până la fericire, dai de dracu. Starea aia de mijloc, a monotoniei și obișnuinței. A treburilor cotidiene, inhibante, care te prostesc și te aduc la aceeași formă cu a celorlalți. Te naști zeu și pe parcurs începi să încapi în ițari de simplu muritor. Are societatea asta un mod eficient de-a te scoate din tine și de-a te băga în mă-ta.
Cei mai frumoși oameni nu sunt cei cosmetizați de societate, precum merele perfecte de hipermarket, care lucesc a chimicale, ci acei care au bube și vânătăi, care se pălesc mai repede și putrezesc fără prea mare efort. Ei sunt cei care au gust, aromă, sănătate.

E greu să scrii sincer cu atâta bagaj de prejudecăți pe care trebuie să-l cari pe gheb, îndoindu-ți spatele până la depersonalizare.

E cald, prea cald pentru vremea asta. Transpiri și ai gâtul uscat. Și ești mult prea lucid. Cine ar vrea să înțeleagă atâtea? Să-ți torn și ție un pahar cu bere rece?

Câteva sfaturi de la un cioban către oile sale

Niciodată nu trebuie să spui ce gândești. Este un lucru detestabil și dizgrațios, mai ales în cazul femeilor. Înțelepciunea populistă ne învață că diplomația, mascată în tăcere, opinii convenționale și cap plecat, ne ajută să fim cetățeni de onoare ai acestei țări, oferind liniște și confort psihologic atât societății în care trăim, cât și aleșilor noștri.

Niciodată nu trebuie să te răzvrătești. A te indigna de nedreptatea cuiva este o reală dovadă de lipsă de educație. Oamenii trebuie să accepte ce li se întâmplă, să ia loc într-un colț și să aștepte să treacă efectul neplăcut al nedreptății.

Niciodată nu trebuie să tinzi către lucruri mai bune. Idealismul și pornirile altruiste reprezintă alte dovezi ale unei proaste creșteri, cu găuri mari în pânza de educație pe care societatea a țesut-o în jurul tău cu atâta chin și trudă.

Niciodată nu trebuie să ai alte păreri decât cele pe care ți le impune societatea. Propria judecată, propriul raționament, îndoielile, întrebările, scepticismul, toate acestea stau drept mărturie că ești un tont. Un om inteligent n-ar face-o atâta pe deșteptul, ci s-a supune numai decât opiniei generale, pentru că fericirea în viață nu se atinge enervându-ți partenerul de discuție, ci fiind total de scord cu acesta.

Niciodată să nu fii tu însuți. Ești chiar nesimțit! Ce, te crezi mai bun decât ceilalți? Ai impresia că ți se permite să-ți dezvelești caracterul în frumusețea unicității lui fără să suporți consecințele blamării și hulirii? Hai, gura și înapoi în țarc!

Timpul care ne înghite pe toți și ne scoate pe dincolo

Un om cunoscut a murit și toată cetatea deplânge acum neființa sa. A început să fulguiască mărunt, iar oamenii s-au aciuat la câteva butoaie din gura cărora ies limbi timide de flăcări. Undeva, lângă o poartă ruginită, doi bărbați și o femeie, zgribuliți, discută aprins, să mențină focul viu.
- A fost cel mai fascinant om de presă care nu m-a interesat niciodată, îndrăznește femeia, slabă, cu chipul palid, ștergându-și o lacrimă rece din colțul ochiului.
- Da, un om extraordinar, pe care nu l-am ascultat niciodată, intervine un roșcovan din tânăra generație, care-și freacă mâinile înghețate. Mereu l-am stimat. Moșule, ai o țigară?

Moșul se încălzește la o sticlă cu rachiu.

- N-am, nepoate, ultima am tras-o azi dimineață, de necaz că neamul ăsta a pierdut un om care chiar spunea lucrurilor pe nume! Și lucrurile vorbeau cu el, de milă, căci oamenii nu-l prea băgau în seamă. Așa-i când ești deosebit și ai un vocabular încărcat, vorbești singur.

Liniște și flăcări pocnind scântei în noapte.

- Doamne, și când mă gândesc câtă deșteptăciune avea în capul ăla, cât de mult iubea să se exprime liber, să nu-i fie rușine de nimeni și nimic, să taie în carne vie, cum ar spune măcelarul de peste drum, suspină iar femeia.
- Mai bine nu te mai gândi, îi răspunde moșul. Mai bine să ne pară rău c-a mierlit-o, așa e frumos! O zi, maximum două, apoi ne putem întoarce la ale noastre, la boieri și la ghilotinele lor. Ați auzit că cică vor să ne schimbe călăii? Să-i aducă pe ăi mai răi, mai însetați de sânge, să ne decimeze, că prea ne-am înmulțit ca iepurii.
- Bine, să lăsăm asta pe mâine, interveni roșcovanul. Acum vreau să-l regret pe omul ăsta. Moșule, nu băga în foc tăblia aia de lemn, vreau să scrijelesc ceva pe ea și s-o înfig aici, să citească toată lumea.
- Ce vrei să scrii? întrebă nedumerit moșul.
- Că a trăit un mare om, deosebit, minunat, extraordinar, care a fost de toate la viața lui: a fost luat în râs, a fost singur, a fost ignorat, iar la urmă a fost uitat.