Aici odihnește Xulescu, care n-a fost nimic. Nici măcar Om.

Suntem o specie bizară. Omul, un reinventat ratat, e un animal rațional muritor, iar după el rămân doar viermi și minerale, vorba lui Țuțea.

Un exemplu.

Acum câteva zile, o persoană apropiată mie a fost supusă unei mici intervenții chirurgicale. Pentru cele 20 de minute cât a ținut operația (posibil să fi fost și 15), sub anestezie evident, persoana respectivă a alunecat în agonia fricii cu vreo două săptămâni înainte. Îi era sufletul îmbuibat cu agitație, sudori reci, insomnie, cataclisme. Și-a petrecut cele 15 minute în nesimțire. A rezistat cu brio propriilor demoni, pentru că trupul s-a rezolvat ușor.
Spitalele, în manifestarea lor metaforică, sunt niște arătănii de dimensiuni fabuloase, cu înfățișări fioroase, care pârjolesc inimile oamenilor cu limbile de foc ale spaimei. Omul, această specie sinistră prin modul grotesc în care este construit, capitulează ideii de durere. Durere fizică. Chit că e vorba de o măsea cariată, o injecție sau o incizie efectuată sub anestezic, omul își murdărește chiloții de groaza gândului.

Alt exemplu.

Tot acum câteva zile, o ea și-a împrăștiat sângele pe cioatele de lemn din jur. A murdărit tot: pământul, un nailon stingher, un tub, câteva fire de iarbă abia răsărite și lemnele. Țâșnea sângele din ea ca dintr-o șampanie. Se înfrupta țărâna precum Sahara dintr-o oază. S-a oprit în momentul în care n-a mai putut, n-a mai mișcat. Printre penele pieptului, se putea observa o inimă care ar fi vrut să sară, dar nu mai avea arcuri. A murit la scurt timp. Ea, găina. Hai, amuză-te! Cuvântul ”găină” ar amuza pe oricine. Sună a țărănime, a prostie, a bufonărie.

Alt.

Acum câțiva ani, un cineva a avut o vacă. Prima și ultima din viața familiei lui. Vaca a murit cu vițelul în burtă. Zadarnic a încercat veterinarul să-i salveze, într-un final, amândoi ajungând în sertarele din congelator. Pe vacă au sacrificat-o pe viu, în timp ce se chinuia să fete puiul. Cazna nașterii a pășit în agonia sângelui, care s-a revărsat din gâtul ei ca un fluviu.

Citez dintr-un text găsit pe net:
”Aproape toate semnele, care ne conduc la presupunerea că alți oameni simt durerea, pot fi văzute și la alte specii, în special la speciile care ne sunt apropiate – mamifere sau păsări. Semnele comportamentale includ zvârcolire, contorsionări faciale, gemete, scheunături și alte forme de chemare, încercări de a evita sursa durerii, apariția fricii în cazul repetării acțiunii vătămatoare, și așa mai departe. Mai mult, știm că aceste animale au un sistem nervos foarte similar cu al nostru, care răspunde din punct de vedere psihologic ca și al nostru, când animalul este în circumstanțe în care noi am simți durerea: o creștere inițială a presiunii sângelui, pupile dilatate, transpirație, puls crescut, și, dacă stimulul continuă, o scădere a presiunii sanguine.”

” Sistemul nervos al animalelor a evoluat așa cum a evoluat și al nostru. (…) Capacitatea de a simți durere crește șansele de supraviețuire ale unei specii, atâta vreme cât determină membrii speciei respective să evite sursele care i-ar putea răni.”

” În afară de complexitatea cortexului cerebral (care nu percepe în mod direct durerea), sistemul lor nervos este aproape identic cu al nostru, iar reacțiile lor la durere sunt asemănătoare cu ale noastre, deși le lipsesc (din ceea ce știm până acum) conotațiile filozofice și morale. Elementul emoțional este evident, în principal în forma fricii și a furiei.”

Întreg textul îl puteți citi aici. Pentru informații suplimentare, puteți răscoli internetul sau tratatele de specialitate, veți găsi aceleași informații.

Este un subiect sensibil, în special pentru cei care au în ei mai mult decât carne și oase. Adevărul e că se pot scrie volume întregi despre firea fățarnică, egoistă și plină de cruzime a omului, în comparație cu speciile care nu sunt în stare să construiască piramide, kalașnikoave sau fiare zburătoare.

Nu știu dacă ai observat, dar trăim într-o lume în care supraviețuirea unei specii depinde de moartea alteia. Adică ne mâncăm toți între noi. Așa trăim, prin mâncare. Iubim, râdem, ne plimbăm, ne distrăm pentru că avem burțile pline. În burduful nostru se descompune o lume pentru ca noi să ne-o continuăm pe a noastră.
Și nu înțeleg problemele oamenilor, nu le înțeleg dorința pentru nimicuri, nu le înțeleg dramele pentru că nu pot avea ultimul model de telefon, sau de pantofi, sau de mașină. Ce-i drept, sunt niște iluzii încântătoare, dar nu înțeleg dramele care se consumă pe spinarea lor. N-am scris cârnatul ăsta de text ca să militez pentru o viață cu pâine, apă și post, ci ca să contrastez viețile noastre găunoase cu tragediile ascunse, ignorate, reale, absurde, inutile. Ceea ce tu nu (vrei să) vezi este ceea ce nu vei învăța niciodată.

Posibil să râzi, dar imaginea unei păsări, care geme în timp ce satârul hârcâie pe gâtul care se încăpățânează să se desprindă de trunchi, este proiecția în miniatură a unei lumi care icnește să-și transmită învățăturile unor urechi prea înfundate pentru a le percepe. Conștientizarea realității crude, violente, dureroase transmite minții doza aia de înțelepciune pe care nu ți-o poți injecta nici cu 500 de mii de cărți motivaționale per seringă.

Nu-ți spun să fii pesimist și terifiat. Nu-ți spun să dai dovadă de o luciditate intolerabilă. Îți spun să-ți trăiești viața cum dorești, dar, dacă vrei să fii o ființă transformată, metamorfozată, uită-te bine în jurul tău! Uită-te la lumea în care trăiești, destupă-ți simțurile, forțează-te să înțelegi că ceea ce nu știi s-ar putea să te rănească.
Deși, întorcând foaia, poate e mai bine că atât de mulți oameni trăiesc în ignoranță și iluzii. Iluzia e cel mai bun anestezic. De ce să li se îndepărteze falsele probleme și să li se deschidă răni pe care, cei mai mulți dintre ei, nu le pot duce?

Și totuși, Reveico, ce încerci să dovedești?
Nu încerc să dovedesc nimic. Încerc să pricep ceea ce nu se poate pricepe. Încerc să pricep Omul.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.